URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Martie 2011, 00:00

Nu rata noul BIHOREANUL tipărit!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lupul paznic la oi

UDMR l-a promovat în conducerea Companiei de Apă Oradea pe patronul unor firme care au încasat zeci de miliarde anual de la regie, prin contracte de consultanţă. Balogh-Soos Csaba deţine societăţile Rono Urban Grup şi Rono Aqua, unde i-a ţinut contabilitatea nimeni alta decât directoarea economică a Companiei, Kuntz Aniko, care a ieşit de pe statele de plată ale afaceristului abia la intervenţia primarului Ilie Bolojan.

Sex prin mica publicitate

Două eleve de clasa a XI-a de la Colegiul Mihai Viteazul au prestat ca prostituate în bordeluri amenajate în câteva apartamente din Oradea. O familie de pieţari falimentari a închiriat locuinţe în mai multe zone ale oraşului, unde fetele primeau clienţi racolaţi prin anunţuri la rubrica de mica publicitate ale ziarelor locale.

Fraţi de sânge

Coincidenţă tragică! Doi gemeni împărtăşesc acelaşi destin crud: după ce unul s-a născut cu un handicap la piciorul drept, celălalt şi-a pierdut tot piciorul drept într-un accident. După ce întreaga copilărie şi-a ajutat fratele să-şi depăşească handicapul, la doi ani după vindecarea acestuia, Robert a ajuns el însuşi invalid, piciorul fiindu-i tăiat de roţile unui tren în care se grăbise să urce ca să ocupe un loc pentru Norbert.

Doctor sabotor

Un ginecolog a fost reclamat că trimite pacientele în alte oraşe pentru ecografii 4D, chiar dacă Maternitatea, unde este angajat, are echipamente noi şi performante. Dr. Iuliu Şimon, asistent universitar la Facultatea de Medicină, va fi judecat de Comisia de etică a Spitalului de Obstetrică-Ginecologie şi, totodată, cercetat de procurori pentru că ar fi luat bani la cabinetul privat ca să supravegheze o naştere în Maternitate.

Sentinţa mortală

O nonagenară care şi-a căutat mai bine de cinci ani dreptatea în faţa judecătorilor a murit fără s-o primească. Elena Ciachir a încercat să anuleze în instanţă contractul prin care îşi donase apartamentul unei nepoate care a promis că o va întreţine pe timpul vieţii, dar care a abandonat-o. Judecătorii au forţat-o, totuşi, să rămână în "grija" tinerei...

Ajutor nesperat

Cei patru orfani din Bălaia cărora statul refuza să le plătească pensii de urmaş vor primi ajutorul la care au dreptul. Noua lege a pensiilor le acordă câte o pensie minimă celor patru copii rămaşi orfani după ce mama lor a murit de cancer la 26 de ani, printr-o prevedere care permite sprijinirea urmaşilor persoanelor care încetează din viaţă din cauza necruţătoarei boli.

Retrocedare ca-n codru

Moştenitorii unui boier din zona Vadu Crişului au câştigat în instanţă 92% din suprafaţa împădurită a întregului judeţ Bihor. Judecătoria Aleşd a impus comunelor Vadu Crişului, Şuncuiuş, Auşeu şi Măgeşti să retrocedeze urmaşilor moşierului Mateescu peste 60.000 de hectare de pădure, în condiţiile în care toată suprafaţa acestora este mult sub 30.000 de hectare.

Cumperi sau pleci!

Sub motivul îmbunătăţirii aspectului oraşului, Primăria recomandă chioşcarilor orădeni modele de tonete furnizate de o firmă italiană. După ce a determinat vânzătorii de presă să adopte modelul Tanari pentru chioşcurile de ziare, municipalitatea sugerează produsele aceleiaşi firme chioşcarilor din Parcul 1 Decembrie şi comercianţilor care vor să deschidă terase pe malul Crişului Repede.

Teren de luptă

În timp ce Clubul Sportiv Crişul şi Palatul Copiilor îşi dispută administrarea bazei sportive "Muzeu", o asociaţie privată a luat-o în chirie pe bani mărunţi, pe 25 de ani. În 1998, Asociaţia Ten-Mar a luat în chirie de la CS Crişul terenul întins pe 5.107 de metri pătraţi, plătind la acea vreme o chirie anuală de doar 1.300 dolari.

ERA spectacolelor

Un centru comercial organizează în ritm săptămânal târguri, spectacole şi concerte gratuite cu vedete de calibru. Vrând să devină o destinaţie de relaxare şi de distracţie pentru familiile de orădeni, ERA Shopping Park plănuieşte concerte Puya, Fly Project şi Paula Seling, întâlniri cu personajele Disney pentru copii şi expoziţii pentru cei mari.

Mister polo

De 8 Martie, cititoarele BIHOREANULUI primesc povestea lui Andrei Creţu, un tânăr campion, cu nenumărate admiratoare. Andrei s-a apucat de înot pentru că fratele său, suferind de scolioză, trebuia să facă gimnastică în apă. După numai 7 ani, devenea campion naţional cu echipa de seniori a oraşului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
UDMR
UDMR-istii intoxica tot Primarul Bolojan stie de aceasta Kuntz ? ar trebui sa ia masuri, pentru ca la cate fac UDMR-istii ii strica la imagine sumele din articol sunt incluse in tariful apei ?
Postat 09 Martie 2011, 09:40 de laszlo
trist , ff trist fugim de realitate dam de lucru unor parveniti si uite asa viata trece
luati va GANDUL de la ROmania foarte curand, eeeeeeea nici nu va mai exista deoarece nu recunoastem ca ne place CURVIA, HOTIA, BURGHEZIA si ca atare PIONI mor si ramaneti calici :)) in loc sa peresevereze Romania REGRESEAZA rapid
Postat 08 Martie 2011, 09:52 de anca
Sah la Bolojan
Incompatibilitatea este clar determinata juridic, asadar daca Bolojan nu nintervine inseamna ca este mina in mina cu smecherii.
Postat 07 Martie 2011, 14:15 de Bowl
Dati tot la mionoritati daca nu puteti gestiona
UDMR nu mai are limite. Ataca tot ce poate obtine: functii, imobile ... cum ar fi si faptul ca urmareste sa obtina cladirea Teatrului de Stat, pe motiv de divizare ... o cladire pentru ei si alta (fostul cinematograf Libertatea) pentru etnia romina ... bravo PSDisti si PNListi, faceti-le jocurile etnice si, in paralel, dati in PDListii 'tradatori' de neam.
Postat 07 Martie 2011, 14:08 de Blue
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON