URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Decembrie 2009, 18:07

Mulţumit de alegeri, Filip "votează" pentru o guvernare de dreapta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Petru Filip a declarat într-o conferinţă de presă susţinută luni că este mulţumit de rezultatele alegerilor prezidenţiale, la nivel judeţean PDL obţinând locul 1 în 6 dintre cele 9 colegii de deputaţi, adunând un procent de 51,64%. "Din acest punct de vedere, nu pot să fiu decât mai mult decât mulţumit. Trebuie să luăm în considerare că am fost în această competiţie singuri", a spus preşedintele PDL Bihor.

Senatorul a afirmat că, în ceea ce-i priveşte pe foştii competitori, "trebuie să păstrezi relaţiile în limitele bunului simţ", precizând că a fost o campanie electorală foarte dură, cu atacuri, în care a fost făcut chiar "comunist" de omologul său din PSD, senatorul Ioan Mang. "În viaţa publică poţi să ai atât de multe suprize, încât devii imun", a spus Filip, care i-a luat apărarea şi fostului subprefect Traian Abdrudan, despre care s-a spus că ar fi împărţit bani alegătorilor de etnie romă, în faţa unei secţii de votare din Aleşd. "Aceste lucruri nu pot fi acceptate nici în glumă. Nu am coborât chiar aşa de mult ştacheta bunului simţ", a spus senatorul.

Filip a respins şi zvonurile cum că pedeliştii bihoreni ar fi fost pregătiţi să iasă în stradă duminică seară dacă Traian Băsescu nu ar fi ieşit preşedinte. "Nu s-a pus niciodată această problemă", a spus senatorul, care a criticat pe un ton ironic şi "acea izbucnire organiză a bucuriei" în cazul pesediştilor şi liberalilor orădeni, care, vineri seară credeau că Mircea Geoană a câştigat alegerile, şi a spus că, deşi a trecut "de la extaz la agonie", PSD ar trebui să piardă "cu demnitate".

Cât despre viitor, preşedintele PDL Bihor a spus că "viitoarea guvernare ar trebui să fie bazată pe ideologie şi doctrină de dreapta" şi a subliniat că formaţiunea politică pe care o reprezintă a tatonat PNL de mai multe ori înainte de turul al doilea. "Dar în acest moment PNL are o problemă. Pentru că susţinerea PSD nu e declarativă, ci participativă. Cel puţin în judeţul Bihor a existat. Au fost aşa de zeloşi mulţi dintre primarii PNL, încât au mers alături de PSD şi au făcut campanie", a spus Filip, precizând că şi Crin Antonescu s-a transformat din duşmanul lui Geoană în prietenul lui cel mai bun şi ar fi ciudat ca Antonescu să-şi îndrepte acum susţinerea spre Traian Băsescu. "Problema nu e la noi, e la ei", a zis Filip.

Preşedintele PDL a mai spus că ar fi posibilă şi o alianţă cu UDMR, pentru că cele două formaţiuni politice se bucură amândouă de susţinearea din partea Partidului Popular European.

Totodată, senatorul a mai spus că nu crede în organizarea de alegeri anticipate, pentru că nu ar fi potrivite într-un context în care lumea e obosită şi bulversată de atâtea alegeri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON