URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Decembrie 2014, 15:44

Moş în avans: Crăciunul vine la Oradea mai repede, cu concerte Ştefan Hruşcă şi Fuego, dar şi spectacole de operă, balet şi vals

Moş în avans: Crăciunul vine la Oradea mai repede, cu concerte Ştefan Hruşcă şi Fuego, dar şi spectacole de operă, balet şi vals VESTITORUL IERNII. De mai bine de un sfert de secol, venirea iernii e vestită în România de colindele lui Ştefan Hruşcă, difuzate la greu la radio, în pieţe şi în malluri. Pe 5 decembrie, maramureşeanul născut în Ieud şi plecat în Canada va reveni în ţară pentru a deschide anuala serie a concertelor de Crăciun la Oradea, la ERA Shopping Park
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cum luminile de sărbători deja s-au aprins în oraş, orădenii vor fi ajutaţi să intre în atmosfera Crăciunului de mai mulţi artişti care vor colinda Oradea la începutul lunii decembrie.

Oferta e bogată, pentru toate gusturile, de la "tradiţionalii" Ştefan Hruşcă şi Fuego până la artişti ce vor susţine spectacole de operă, de balet şi de colinde fără frontiere, din repertoriul internaţional.

Hruşcă la ERA

La Oradea Crăciunul începe mai devreme, iar agenda lunii decembrie e plină cu concerte de colinde şi cântece de iarnă. Seria acestora va fi deschisă în forţă cu un recital al celebrului Ştefan Hruşcă, programat pe 5 decembrie, de la ora 18, sub cupola Era Shopping Park, care a decis să ofere gratuit evenimentul pentru fanii muzicianului. Deşi unii s-au săturat să audă mereu aceleaşi colinde, de la "Leru-i ler" şi "Linu-i lin" până la "În sara de Crăciun", "Afară ninge liniştit" şi altele specifice zonei Maramureşului, folkistul are în continuare o mulţime de fani care îl aşteaptă în ţară iarnă de iarnă.

Registrul va fi schimbat radical pe 8 decembrie, când Teatrul Regina Maria va găzdui concertul "Crăciun la Operă" organizat de Asociaţia Culturală Opera Vox din Oradea, responsabilă şi pentru spectacolul "Aida" prezentat nu de mult, tot la teatru. Evenimentul va avea un program complex, urmând să cuprindă şi colinde româneşti şi internaţionale, interpretate cu acompaniament de orchestră, dar şi valsuri şi polci.

Colinde cu orchestră

Spectacolul va începe de la ora 19 şi îi are ca protagonişti pe Florina şi Florin Mariş Hinsu, soprana şi baritonul urmând să cânte colindele româneşti în duet. Împreună cu tânărul tenor Robert Bede şi cu basul Ioan Vrăşmaş, care e şi preşedintele Asociaţiei Opera Vox, cei doi vor interpreta şi cântece de Crăciun din repertoriul internaţional.

În premieră, în cadrul concertului "Crăciun la Operă", spectatorii vor putea asculta muzica de pe coloana sonoră a filmului "Singur Acasă", cu cor şi orchestră. "Avem o relaţie bună cu dirijorul Salvatore Cicero din Elveţia, care a cumpărat drepturile de autor pentru a interpreta această suită, şi care va conduce spectacolul de la Oradea", spune Vrăşmaş. Pe scenă vor urca, aşadar, corul D'al Segno, dirijat de Valentin Lazăr, şi o orchestră formată din muzicieni ai Operei Române şi Operei Maghiare din Cluj, respectiv Filarmonicii Transilvania. Din spectacol nu vor lipsi arii şi duete din opere celebre, scurte momente de balet, valsuri şi polci puse în scenă de obicei în concertele de Anul Nou la Viena. Biletele, care costă 60 lei, în sală şi loji, respectiv 50 lei în ultimele rânduri şi la balcon, au fost puse în vânzare la Agenţia Teatrului.

De la Fuego la Ceaikovski

Inevitabil parcă, la Oradea va ajunge şi Fuego, un artist pe placul mai ales al doamnelor de vârsta a treia, care va cânta pe 9 decembrie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în cadrul turneului "Crăciunu' nostru-i românesc". Cu această ocazie, Fuego îşi va lansa şi un nou disc ce cuprinde, fireşte, tot colinde. Biletele s-au pus în vânzare la CCS la preţul de 40 lei.

Pentru începutul lunii decembrie, pe data de 12, la Filarmonică a fost anunţat concertul Vienna Classic Christmas, adus de cunoscuta Strauss Festival Orchestra. Programul cuprinde mai multe partituri semnate de membrii familiei Strauss, precum şi arii din opere. Preţurile sunt exorbitante, un bilet costând 250 de lei.

Tot înaintea sărbătorilor, şi tot la Casa de Cultură a Sindicatelor, va avea loc spectacolul de balet "Spărgătorul de nuci", pe muzica lui Ceaikovski. Evenimentul va avea loc pe 13 decembrie, de la ora 18, fiind produs acum doi ani de Opera Naţională Română din Cluj. Biletele au preţuri de 30, 40 şi 50 lei, în funcţie de locul în sală, şi se găsesc la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON