URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Decembrie 2010, 01:04

Ministrul de Interne a terminat liceul la 24 de ani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Unul din cei mai importanţi oameni politici, ministrul de Interne, Traian Igaş, şi-a terminat studiile liceale la vârsta de 24 de ani. Tot atunci şi-a dat şi Bacalaureatul. Surprinzătoarea dezvăluire a fost făcută în cadrul emisiunii Ediţie Specială de la Realitatea TV.

Dacă cu liceul s-a mişcat mai greu, atunci cu facultăţile, Igaş s-a descurcat mult mai bine: a făcut trei: Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", Colegiul National de Apărare, Universitatea "Aurel Vlaicu" Arad, Facultatea de Ştiinţe Economice, Managementul şi Finanţarea în Administraţia Publică şi Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" Arad, Facultatea de Drept.

Faptul că nu avea liceul terminat (a făcut-o doar în 1992) nu l-a împiedicat pe Igaş să fie administrator la "Tineretul Liber Arădean". Ulterior a fost director tehnic sau administrator la două firme, consilier local în Pecica, judeţul Arad, consilier judeţean - Arad.

Igaş nu a menţionat deloc în CV-ul său vreo informaţie despre liceul absolvit sau despre anii în care şi-a terminat facultăţile.

"Am aflat că a terminat Facultatea de Drept în 2007, la IDD, în timp ce era deputat, obţinând o medie generală între 7,50 şi 8,00, beneficiind şi probabil de faptul că rectorul Universităţii Goldiş din Arad era fruntaş PDL. Nu are nicio experienţă juridică, nici măcar la firma sa de tâmplărie. Pentru că meseria sa este de tâmplar. Liceul l-a absolvit cu dificultate, la distanţă şi că ar fi avut probleme şi în şcoala generală", a declarat senatorul PSD Valer Marian la Realitatea TV.

Ministrul Traian Igaş nu a dorit să comenteze informaţiile legate de studiile sale. El a spus că vrea să fie judecat pentru acţiunile sale ca ministru şi politician.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Arad,Oradea,Vad,Marghita
Ce va asteptati la acest guvern,Igas si-a dat bac-ul la 24 ani si este absolvent a 2 facultati in centrul universitar Arad, care are acelasi prestigiu ca Oradea, Ridzi e absolventa a acelorasi facultati ,drept si stiinte economice in centre la fel de prestigioase(Alba Iulia si Petrosani) Udrea e absolventa de drept de Spiru Haret, samd.Singurul Boc care a absolvit o facultate de drept intr-un centru adevarat(Cluj) dar si el a absolvit la ff(oricum mai bine decat la zi la Oradea,Arad,Alba sau Petrosani)
Postat 01 Ianuarie 2011, 16:02 de sorban
Aşa cârmaci-şef, așa miniştri! Ep. Bye bye ”Buldog”! Bye bye Shenghen!
1. Nu sunt fanul a tot felul de ”vameşi”, absolvenţi de ”Ştefan Gheorghiu” şi mari ”băutori de sânge PSD-ist”, fie ei şi bihoreni! Totuşi, să pui şef la MAI, pe cineva care şi-a luat bac-ul la 24 ani, vârstă la care multe cadre/angajaţi din subordine, se îndreaptă vertiginos către a doua avansare din carieră, ”spune” multe despre actualul management de ţară! 2. Competenţa presupune, pe lângă ceva IQ şi o minimă experienţă în domeniu. Cine de la PD-L Bihor, ne poate spune care este vârsta minimă obligatorie, pentru numirea în onoranta funcţie de şef al MET (Poliţia metropolitană londoneză)? Notă: A nu se confunda IQ-ul, cu: mult tupeu şi teancuri de diplome, obţinute după modelul ”Elena Ceauşescu”!
Postat 31 Decembrie 2010, 18:47 de stefan
:))
invidiosilor... :))))
Postat 31 Decembrie 2010, 09:38 de shadow
PARERE
PACAT CA S-AU PRINS ZIARISTII! IGAS POATE AVEA PLANIFICAT UN DOCTORAT LA ACADEMIA DE POLITIE! DACA S-AU FACUT DOCTORI NEICANIMENI POLITISTI DE BIHOR! CINE MAI VREA SA FIE DOFTOR DE ACADEMIE SA-L INTREBE PE DOM DOCTOR BRANDAS SAU DOCTOR POPA! CALEA E BATUTA, PRETURILE CUNOSCUTE! PENTRU INCEPUT SE PUPA-N C.UR UN POLITICIAN, GEN BLAGA, RESTUL E DE LA SINE SI DE LA SPONSORI...
Postat 30 Decembrie 2010, 21:20 de ORADEAN LICENTIAT
Magazin, De tot râsul eBihoreanul.ro > Magazin, De tot râsul > 30.12.2010, 01:04 Ministrul de Intern
AHHHH mai stiu pe cineva cine de la pantof a ajuns la cirma statului.....si marea majoritate a poporului il plinge si in ziua de azi!!!SI ORICINE ORICE ZICE FATA DE ACUMA CHIAR CA A FOST EPOCA DE AUR. UNDE ESTI TEPES....CE BINE AR ARATA IN JURUL BUCURESTIULUI TEPELE IMPODOBITE CU PRIMII OAMENI AI TARII !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 30 Decembrie 2010, 10:35 de pip
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON