URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Aprilie 2013, 11:22

Mijlocaşul FC Bihor Ovidiu Bic, cu maşina distrusă în accident: Şoferiţa unui Seat nu i-a dat prioritate şi l-a proiectat într-o casă (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Seara de miercuri a fost marcată de accidentele cu neacordări de prioritate. În timp ce în Cantemir şoferul unei maşini Toyota nu a oprit la stop şi a fost izbit în plin de un Logan care l-a proiectat într-o casă, un accident similar s-a petrecut în Rogerius, în apropiere de Biserica Albastră.

Potrivit martorilor oculari, şoferiţa unui Seat care ieşea de pe strada Michelangelo nu a cedat trecerea unui autoturism Volkswagen Jetta, condus regulamentar de mijlocaşul echipei FC Bihor, Ovidiu Bic, pe strada Traian Lalescu.

Din impact, Jetta a fost auncată în gardul unei case, oprindu-se în fina în imobil. Seat-ul s-a ales cu partea din faţă distrusă, în timp ce Jetta are avarii atât la portiera din partea dreaptă, cât şi în partea stângă.

Ambele maşini au avut nevoie să fie transportate de autospeciale cu platformă asigurate de firma RO-Asist.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma evenimentului rutier.

Contactat de BIHOREANUL, Ovidiu Bic a spus că se simte bine, însă maşina sa va avea nevoie de reparaţii serioase. "Fiind la primul accident am fost un pic speriat. Nu am nimic, dar maşina e destul de grav avariată", a spus fotbalistul. De altfel, joi dimineaţă, sportivul a şi participat la antrenamente, împreună cu colegii săi, pregătind meciul de sâmbătă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
accidente
Bine ca nu a patit nimeni nimic...fiarele se pot repara, de asta exista asigurari. Mai multa atentie data viitoare doamnei vinovate. Iar cu astia de la roasist...ma, oameni isi fac treaba si castiga un ban cinstit, care o fi problema? Nici asta nu e bine acuma? Au fost chemati, au venit si this is it.
Postat 25 Aprilie 2013, 21:50 de tracy chapman
reclama ca reclama ... dar fac treaba buna!
Reclama ca reclama dar fac treaba buna ... Tractare Gratuita, Transport pasageri gratuit, Masina la schimb gratuit ... etc. si culmea printr-un simplu RCA facut la ei ... care are acelas pret ca oriunde in alta parte ... si ca si asigurat poti sa alegi si compania de asigurari care vrei ... dar ... cine nu a trecut printr-un accident nu stie ce inseamna ... asa ca bravo lor si sa o tina tot asa ca dor noi vom avea de castigat...!
Postat 25 Aprilie 2013, 15:05 de unu
Insistentii
"SUNT RO ASSIST SI INSIST!!!" - Dumnezau lor cu reclama lor ... a 2-a deja ...
Postat 25 Aprilie 2013, 13:17 de Gheorghe
reclama mascata?
mi se pare mie sau articolul asta e reclama de fapt la firma Ro-assist?
Postat 25 Aprilie 2013, 12:09 de muiu ion
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON