URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Noiembrie 2016, 11:54

Mai puţine teme: Ministrul Educaţiei va reglementa câte ore trebuie să lucreze elevii la teme

Mai puţine teme: Ministrul Educaţiei va reglementa câte ore trebuie să lucreze elevii la teme sursa foto: www.baby.unica.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, va emite luni un ordin prin care va reglementa timpul pe care trebuie să-l petreacă elevii pentru a lucra acasă la teme.

"Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate şi trebuie să lucreze un elev sau o elevă în afara şcolii. Ceea ce se întâmplă este că vacanţele de vară se transformă într-un fel de competiţie, de concurs — câte sute sau mii de probleme să rezolvăm. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara pentru a putea să ne relaxăm, să ne odihnim. Iar o elevă sau un elev care este în clasa a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XII-a trebuie să lucreze încontinuu, în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcute. Dacă nu se înţelege chestiunea aceasta printr-o pedagogie naturală, pe care ar trebui să o trăim, să o respirăm în mod firesc, atunci legiuitorul, în cazul de faţă ministrul Educaţiei, dă un ordin prin care spune, de pildă, că la învăţământul primar, la casa pregătitoare, nu se dau teme acasă", a explicat demnitarul.

Potrivit lui Dumitru, elevii din clasele primare nu trebuie să lucreze mai mult de o oră la teme, iar cei din gimnaziu nu mai mult de două ore. În clasa zero, elevii nu trebuie să primească teme.

"Pentru liceu, sigur că trebuie să fie ceva mai mare. Asta este o obligație pe care trebuie să o coreleze fiecare dascăl, fiecare profesor, fiecare educator cu ceea ce gândește că este cuantumul de rezolvare a unei probleme sau sarcini sau a unei teme. Trebuie să gândească că este un prag, o limită de tolerabilitate pentru un elev care se află la o vârstă foarte fragedă și care nu poate, nu are capacitatea psihologică și biologică să se concentreze intelectual asupra unei astfel de sarcini după ce a stat un număr foarte mare de ore la școală", a susținut ministrul.

Mircea Dumitru a precizat că acest lucru nu înseamnă că elevilor li se interzice să lucreze mai mult dacă ei vor acest lucru.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
bă "copii"!
În Finlanda ştiu că elevii nu se stresează,ce-i drept sunt cam pe ultimele locuri la olimpiadele mondiale,şi au,ca societate,ciudat,un nivel de trai mult mai ok cum e aici la noi,cu joburile ăstea de 2bani.Aici,bieţii elevi sunt puşi la nişte programe încărcate,că stă mâţa-n coadă.Ce-i drept,din nou ciudat,ies şi nişte agramaţi absolvenţi de master...:),nu mai băgăm şi meditaţiile din primară,gimnaziu şi liceu,care nah,sunt o adevărată industrie rămasă de la Ceauşescu,un nonsens,dacă suntem priviţi din Finlanda,de exemplu.Mă şi cu atâta şcoală băgată-n capu elevilor,tot o societate slab dezvoltată suntem,binenţeles şi stresată că tre să luăm tablete de calmare.Mă tem că dacă s-or termina tabletele astea antidepresive om merge de le-om cere socoteală cărora ne-o adus în halu ăsta...
Postat 25 Noiembrie 2016, 20:13 de crisan
Ai carte?!
...ai parte?! Uitati-va la marii bancheri, la business-manii, la orice a reusit in viata, ca de multe ori au plecat din praf si au ajuns oameni cu bani. Vedeti exemplele comunitatilor nomade, si bogati dar si saraci multi. Vedeti exemplul romanilor, toti priceputi la politica, fotbal si mai nou IT-isti, si mai putini meseriasi, agricultori, tamplari, etc. In schimb ne-am ''adaptat'' la mall-uri, si la consumatorism pe banda, in rest Dumnezeu cu mila vreo 400-500 de ani.
Postat 25 Noiembrie 2016, 14:51 de Maricel
ASTA ERA !
Este o idee absurdă. Unii elevi acumulează mai ușor ( ca timp ), alții mai greu. Deci nu poți uniformiza. PS: Eu cred că am rezolvat mii de probleme dar din plăcere. Sau așa credeam atunci. Poate de-aceea am ajuns azi în situația să mi se recomande....medicamenteeee !
Postat 25 Noiembrie 2016, 14:03 de TDS
scuze
"s-au editat
Postat 25 Noiembrie 2016, 13:05 de titel
iar neglijam cauza...
Dl ministru, ca universitar ce e, NU VEDE CURRICULELE? NU VEDE CANTITATEA SI RITMUL CERUT DE PROGRAME? Sigur ca se da mult! Mai ales la gimnaziu...Si unele invatatoare din primar exagereaza... Dar nu cu ordin de ministru se reglementeaza temele! Sau editat manuale noi. Sunt mult mai proaste decat ne-am asteptat. Nu-i nimic: se imbogatesc unii! Inca ceva: de ritul de lucru diferit de la copil la copil a auzit dl ministru si cei din jurul sau? De inspectori nu e cazul sa vorbim : ei executa comanda sefului nefiind altcineva,in majoritate, decat clientela si veleitaristi. Acesta e blestemul invatamantului romanesc !
Postat 25 Noiembrie 2016, 13:05 de titel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON