URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Decembrie 2009, 00:00

Jurnal de Bihorel

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni

Vio şi Ghiusi, de Ziua Naţională, la coadă la fasole cu cârnaţi. Vio: "Pe vremuri fasolea era cu ciolan, dar nu mai ai loc de politicieni, fir-ar ei să fie". "Nici la noi nu-i altfel, s-a lamentat Ghiusi. Dacă vrei să mânânci un bogracs nu prinzi o bucată de carne decât dacă te muşti de limbă".

Marţi

În spitale e criză de medici, iar rezidenţii nu sunt angajaţi din lipsă de fonduri. "Şi de ce nu faceţi scandal?", i-am incitat eu pe cei care se adunaseră în faţa Primăriei. "Nu putem, că deja ne-au oferit locuri de muncă". "Ca medici?". "Exact. Ca medici legişti".

Miercuri

Juji, nedumerită de autostrada Bechtel. "Ca să circulăm pe ea trebuie să ne plantăm pene de struţ între buci?". "N-ai înţeles nimic. Tronsonul e gata, numai că nu leagă pe nimeni de nimic, asta-i particularitatea lui". "Înseamnă că trebuie să-mi pun la maşină motor de parbriz, să merg înainte şi înapoi, ca navetiştii".

Joi

24 Parcioaga_jurnal.jpgA început campania de vaccinare. Primul pe post de cobai a fost şeful sănătăţii pe judeţ. "Nu vă fie frică, acele sunt subţiri, seringile de unică folosinţă şi vaccinul proaspăt, numai ce l-am tras de pe drojdie". "Dar nu are efecte secundare?". "Nici pomeneală. E adevărat, avem un decedat care s-a vaccinat contra gripei porcine, dar şi-a păstrat trăsăturile umane".

Vineri

Campania murdară se apropie de sfârşit. Afişele au umplut oraşul. Un PDL-ist lipea cu aracet sloganuri mobilizatoare: "E păcat, mare păcat / Să votezi un prostănac". "Nu ştiai că e interzisă campania negativă?", l-am întrebat. "Şi PSD-iştii fac la fel. Au lansat sloganul: ”Miculaş ne-aduce azi / Un conducător mai treaz””.

Sâmbătă

Oraşul e tot mai palid iluminat. Un şef din Primărie mi-a explicat. "Ne-a trebuit contract pe 20 de ani cu Luxten, firmă de băieţi deştepţi". "Şi nu se poate face nimic?". "Ba da. Să aşteptăm un conducător luminat care să ne scape de ei, că altfel în câţiva ani umblăm pe străzi cu felinarele-n mână".

Duminică

La confruntarea finală, cei doi candidaţi au fost puşi să jure pe Biblie. La ce creştini sunt, eu nu-i lăsam să jure nici pe cartea de telefon.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON