URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Ianuarie 2011, 18:09

Jucătorii de la FC Bihor au împărţit cadouri orfanilor şi copiilor cu dizabilităţi din Tinca

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Componenţii echipei de fotbal FC Bihor şi-au continuat sâmbătă acţiunile cuprinse în cadrul programului "Mai mult decât fotbal". Însoţiţi de întreg staff-ul tehnic şi administrativ, jucătorii orădeni au vizitat şi cadorisit peste copiii de la centrele de recuperare şi plasament din Tinca, oferindu-le tuturor cadouri constând în dulciuri, cărţi de colorat şi îmbrăcăminte.

În total au fost vizitate cinci locaţii unde sunt plasaţi copiii cu dizabilităţi şi orfani instituţionalizaţi la Căsuţa "Sf. Nicolae", la Centrul de Plasament de tip familial "Casa Cireşarii" ori la Căsuţa Dalia. Au fost vizitaţi şi copiii de la Centrul de Plasament cu Dizabilităţi nr. 5, Modulul Iulia, pentru ca ultima oprire înainte de Primărie să fie consemnată la Căsuţa Speranţa a aceluiaşi Centru.

Pe tot parcursul traseului, componenţii clubului FC Bihor au fost însoţiţi de primarul comunei, Teodor Coste, care i-a condus apoi la Primărie, unde jucătorii formaţiei orădene i-au oferit edilului şi o minge cu autografele tuturor fotbaliştilor şi au făcut o poză de grup.

Cu excepţia portarului Fildan şi a jucătorilor Birtalan şi El Hadji (acesta din urmă fiind proaspăt căsătorit), la acţiune au fost prezenţi toţi jucătorii legitimaţi la echipa mare a clubului. Staff-ul tehnic a fost şi el complet, atât Gheorghe Ghiţ, cât şi preparatorul fizic Marius Marinău, alături de Alin Iova, fiind prezenţi. De asemenea, şi conducerea administrativă a fost reprezentată prin Cătălin Sărmăşan şi noul preşedinte, Şerban Ovidiu Morcan, însoţiţi de organizatorul de competiţii Doru Slatină.

"Prin acest gest al lor, componenţii clubului fanion de fotbal al judeţului au dorit să-şi aducă aminte şi de alţi semeni de-ai noştri, care, din păcate, trec prin greutăţi în viaţă, şi să sensibilizeze, în acelaşi timp, şi pe alţii să ofere un exemplu de generozitate", se arată într-un comunicat din partea clubului.

Mihai Anghel

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON