URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Mai 2015, 14:06

Invitaţie în premieră: Joi, de Ziua Eroilor, orădenii sunt rugaţi să-şi oprească activităţile preţ de câteva clipe, când vor bate clopotele

Joia aceasta, pe 21 mai, Garnizoana Oradea şi filiala Bihor a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria" organizează mai multe manifestari prilejuite de sărbătoarea Înălţării Domnului şi a Zilei Eroilor, invitând orădenii să se alăture întru cinstirea memoriei Eroilor şi Martirilor Neamului Romanesc.

"La ora 12, cand clopotele bisericilor vor bate preţ de câteva minute pentru a-i comemora pe Eroi, vă îndemnăm, dragi bihoreni, să vă opriţi o clipă din grijile cotidiene, să vă plecaţi frunţile în semn de omagiu, să spuneţi o rugăciune şi să vă închinaţi spre pomenirea celor care au scris cu sângele lor paginile de libertate şi neatârnare ale vieţilor noastre. Glorie eternă Eroilor si Martirilor Neamului Romanesc!", cere preşedintele filialei Bihor a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria", col.(r) ing. Dan N. Poinar.

Este pentru prima oară când orădenilor le este adresat un astfel de îndemn, la un gest obişnuit în lumea civilizată, prin care sunt rugaţi să se oprească din activităţi, fie că sunt şoferi, pietoni ori biciclişti, în semn de respect faţă de cei omagiaţi într-o festivitate publică.

Ceremoniile de Ziua Eroilor vor începe la ora 9.00 cu o liturghie la Biserica Militară Sf. Mucenic Gheorghe, la capătul căreia participanţii se vor deplasa, în jurul orei 11.40, la Capela Municipală din Cimitirul Rulikowski, unde va fi săvârşită o slujbă de pomenire a Eroilor Neamului, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor "Regina Maria" şi prefectul Claudiu Pop vor avea scurte alocuţiuni despre semnificaţia zilei, iar la final vor fi depuse coroane şi jerbe de flori la Monumentul Vulturul, al Eroilor căzuţi în primul război mondial, la monumentul Eroilor Români din al doilea război mondial, la cel al martirilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989, dar şi la cel al soldaţilor ruşi şi unguri.

Festivitatea se va încheia, ca de obicei, cu o defilare a gărzii de onoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON