Trei ore şi jumătate s-au luptat, luni, pompierii militari din Garda Sălard cu un incendiu care a mistuit un şopron din satul bihorean Gurbeşti, comuna Spinuş.
La intervenţia care a începutu în jurul orei 12.25 au participat zece pompieri militari cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, care şi-au încheiat misiunea după ora 16, după ce s-au asigurat că au înlăturat orice posibil focar de incendiu.
Cel mai probabil, focul a fost pus intenţionat de un bătrân cu probleme psihice din sat, considerat persoană iresponsabilă, fără discernământ.
În incendiu au ars acoperişul şopronului, pe o suprafaţă de circa 60 de metri pătraţi, aproximativ 3 tone de fân şi circa un metru cub de material lemnos.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.