URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 August 2016, 17:41

Încă doi bătăuşi reţinuţi în scandalul de la concertul trupei Paraziţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Încă doi bătăuşi au fost reţinuţi de poliţişti în conflictul petrecut sâmbătă seară la concertul trupei Paraziţii, de la Festivalul Berii, din faţa Arenei Antonio Alexe, în care au fost implicate persoane din lumea interlopă din Sântandrei.

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut marţi un bărbat de 31 de ani, din comuna Batăr, iar joi, un altul, de 28 de ani, din Diosig, ambii pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

"Cei doi sunt bănuiţi că ar fi participat alături de celelalte patru persoane reţinute sâmbătă, 6 august a.c., de poliţiştii bihoreni, la altercaţia în cadrul căreia aceştia s-au certat, s-au agresat reciproc, având asupra lor şi arme albe, şi au provocat scandal în cadrul evenimentulului public, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică", se arată într-un comunicat transmis joi de Biroul de Presă al Poliţiei Bihor.

Astfel, în total, au fost reţinuţi 6 bătăuşi, dintre care unul este cercetat în stare de libertate, 4 sub control judiciar pentru 60 de zile, iar unul urmează să fie dus în faţa procurorilor după audieri.

După cum BIHOREANUL a mai scris, la baza scandalului de sâmbătă seară a stat o întâmplare petrecută în zorii aceleiaşi zile, la Sântandrei, când maşina omului de afaceri Aurel Gavriş, condusă de un angajat de-al său de 30 de ani, a fost atacată de Mihai Borciu, un tânăr de 27 de ani din localitate, cunoscut ca scandalagiu. Borciu avea la el un pistol specific jocurilor Airsoft, cu care a tras două bile din plastic, nimerind şi lăsând urme pe autovehicul.

Niciunul dintre actorii scenei nu a fost rănit, dar spre seară, scandalul a continuat la concertul trupei Paraziţii, unde Borciu şi şoferul lui Gavriş s-au întâlnit, la Festivalul Berii. Indivizii s-au încăierat din nou, fiind opriţi doar de poliţişti şi jandarmi, care au găsit asupra lor mai multe arme albe. De altfel, atât şoferul lui Gavriş cât şi Borciu au fost reţinuţi pentru 24 de ore împreună cu alţi doi tineri, iar ulterior eliberaţi.

Cercetările continuă în acest caz.

"Îi asigurăm pe bihoreni că în laboratoarele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor se lucrează cu multă pasiune, profesionalism, dar şi fermitate, pentru ca liniştea şi siguranţa semenilor să fie valori reale şi bine protejate în teritoriul nostru de competenţă. Beneficiind de colaborarea excelentă a parchetelor bihorene, vă asigurăm de întreaga grijă pentru apărarea tuturor valorilor individuale sau colective, care să asigure un spaţiu al liniştii şi păcii sociale pentru fiecare din cetăţenii judeţului nostru sau pentru trecătorii prin acest minunat colţ de ţară", încheie comunicatul transmis joi de Poliţia Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON