URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Ianuarie 2018, 12:28

Inaugurare în uşa WC-ului: Primarul din Piatra Neamţ a tăiat panglica unor toalete de şcoală

Inaugurare în uşa WC-ului: Primarul din Piatra Neamţ a tăiat panglica unor toalete de şcoală sursa foto: www.adevarul.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Unii politicieni români nu mai fac diferenţa între normal şi ridicol. Primarul din Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, este o dovadă vie: alături de inspectorul şcolar adjunct Sorin Milea, a tăiat panglica unui WC renovată într-o şcoală din oraş. 

Incredibila scenă s-a petrecut joi, conform adevarul.ro, la Şcoala Elena Cuza din Piatra Neamţ. Pentru că s-au făcut reparaţii şi modernizări la toaletele unităţii, cu bani din bugetul local (42.000 de lei), conducerea şcolii a pregătit o festivitate deosebită care a inclus şi un moment de inaugurare.

Aşadar, în faţa părinţilor, a copiilor, a unor funcţionari din Primărie şi  Inspectoratul Şcolar Neamţ, primarul Chitic şi inspectorul şcolar adjunct Milea au tăiat panglica de la intrarea în toaleta renovată. Apoi, spaţiul a fost inspectat de invitaţii la eveniment.

Momentele festive au fost surprinse de fotografii prezenţi la ceremonie, iar primarul a şi distribuit pe contul său de Facebook imaginile, alături de un mesaj: „Şi în acest an am propus un program de investiţii în unităţile şcolare din Piatra Neamţ pentru a asigura o infrastrucură educaţională de cea mai bună calitate. Astăzi am participat, la invitaţia conducerii Şcolii Gimnaziale „Elena Cuza”, la inaugurarea unor investiţii sprijinite de primăria pietreană, realizat la sfârşitul anului trecut. Mă bucur când văd implicare din partea conducerii unităţilor şcolare precum şi dorinţa asociaţiilor de părinţi în asigurarea confortului elevilor. Împreună vom reuşi să avem o infrastructură şcolară modernă de care să se bucure elevii, cadrele didactice şi părinţii. În acest an voi trece pe la fiecare unitate şcolară din oraş şi sunt convins că astfel vom reuşi să găsim soluţii pentru orice problemă şi vom avea unul dintre cele mai ridicate standarde de calitate pentru infrastructura educaţională din oraşul nostru”. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
PAMBLICA
oricum de infrastructura nu vorbim deoarece anul trecut a fost mai lunga pamblica ce trebuia taiata decat autostrada facuta prin programul de guvernare din scoarta in scoarta. vai de noi.
Postat 29 Ianuarie 2018, 09:28 de User anonimizat
Dan1977
Asta e PSD au început campania. La fel si pd
Postat 27 Ianuarie 2018, 19:20 de Sandu1201
...
va dati seama ce vremuri am ajuns...sa fie taiate panglici la inaugurarea unor wc-uri ce vom taia la inaugurarea unor lucrari de infrastructura? sunt foarte curios... bine-nteles daca se vor face aceste lucrari vreodata :))))))
Postat 27 Ianuarie 2018, 17:50 de Dan1977
Tds
În capul tau ling la partid
Postat 27 Ianuarie 2018, 13:06 de Sandu1201
FODRA DIN MOLDOVA
În Neamț se zice " pamblică "!
Postat 27 Ianuarie 2018, 12:35 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON