URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Februarie 2015, 14:49

În Oradea se fură până şi... pereţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adevărul e că în Oradea se fură! Mai nou, cam orice. Săptămâna aceasta, reprezentanţii municipalităţii au fost chemaţi să vadă cum, de pe pereţii pasajului subteran de lângă magazinul Crişul au fost scoase, peste noapte, peste 50 de plăci de travertin, lăsându-i cam "dezbrăcaţi".

Acum, Primăria va trebui să înlocuiască plăcile furate şi să se gândească la o metodă eficientă de a "lipi" ca lumea cam tot ce se va amenaja în Oradea, căci mai nou hoţii nu sunt pretenţioşi.

La cum merg lucrurile, n-ar fi de mirare să ne trezim că în curând, hoţii vor fura şinele de tramvai ori ornameltele de pe clădiri…

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Oradea in demolare.Hotii iau exemplul primarului.Cei aia furt ? DEMOLARE !
Hotii au luat exemplul primarului,gospodarul nr. 1 al Oradiei,Ilie Bolojan. Doar nu s-a decretat anul 2015,anul DEMOLARILOR in Oradea. ? Asa ca zis si facut ,s-au pus pe treaba . De ce credeti ca nu-i surprinde Politia Locala , altfel foarte vigilenta si operativa(cand nu e cazul)? Exemplul primarului ,asta-i parola !...noi ajutam la demolari...
Postat 22 Februarie 2015, 23:40 de platona
Aha
e semn ca au reintrat hudemeristii "in paine" ?
Postat 22 Februarie 2015, 19:45 de Valhalla-Asgard
Curatatorie chimica
Poate a dus la curatat ? Cazuri de furt de sine a mai fost , ornamente si garduri se fura din cimitir ( pe vremuri din cimitire )
Postat 22 Februarie 2015, 19:10 de EmzePerix
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON