URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Iulie 2017, 11:01

High la munte! În premieră, la Vârtop se organizează un festival de vară, cu aventuri montane, muzică electronică şi mâncare bună

High la munte! În premieră, la Vârtop se organizează un festival de vară, cu aventuri montane, muzică electronică şi mâncare bună "PÂRTIE" DE VARĂ. Între activităţile cu care sunt ademeniţi bihorenii la Vârtop se numără turele "slip and slide" pe nişte tobogane cu apă care aruncă temerarii, de la câţiva metri înălţime, într-un lac artificial
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vârtopul poate fi destinaţia ideală şi pentru excursii estivale, nu doar pentru schi şi săniuş, aşa că proprietarii localurilor din zonă au plănuit la faţa locului un festival bogat în oferte.

Prima ediţie a evenimentului "High la Munte" - un calambur care, rostit, îndeamnă "Hai la munte!", iar tradus literal înseamnă "Sus la munte" - va avea loc la finalul săptămânii, incluzând căţărări pe munte, trasee de tiroliană, tobogane cu apă şi show-uri cu DJ. Vestea şi mai bună e că toate sunt gratuite!

Relaxare şi mâncare

Asociaţia proprietarilor din Vârtop, împreună cu Primăria Nucet şi Hotelul Four Seasons, şi cu sprijinul companiei orădene Lancetti şi în parteneriat cu BMW Grup West Oradea, organizează în weekend, pe 22 şi 23 iulie, prima ediţie a festivalului "High la munte!", cu multă muzică, dar mai ales tot soiul de activităţi distractive şi pline de adrenalină.

Locaţia principală a festivalului va fi parcarea de la baza pârtiei Piatra Grăitoare, unde va fi amenajată o zonă cu hamace, precum şi una cu mâncare, unde îşi vor instala camioanele mai mulţi vendori din ţară cunoscuţi din caravana Street Food Festival. Tot aici va fi amplasată şi o scenă pe care vor mixa DJ invitaţi din ţară şi din străinătate.

"Ne-am dorit să aducem experienţa muzicală electronică într-un cadru natural, răcoros", spune unul dintre organizatori, Bogdan Chirodea. Petrecerea nu se va opri până duminică seara. Primul invitat, Mark Nova, din Timişoara, se va produce la ora 12, urmat de Gabriel M, din Oradea, şi de Jacob Groening, care va sosi tocmai din Berlin.

Party non-stop

Sâmbătă noaptea, de la ora 23, party-ul se va muta în Seasons Club, unde după un warm-up va mixa DJ SIS, tot din Germania, iar dimineaţa un confrate local, DJ Albui. Spre deosebire de concertele de pe scena deschisă, unde accesul va fi gratuit, intrarea în club va costa 20 de lei.

În zori, la ora 6 dimineaţa, petrecăreţii se vor muta din nou pe platoul de lângă pârtie, unde concertele vor continua pe scena outdoor. Invitaţii de duminică sunt DJ Sepp, din Constanţa, Julyan Dubson, din Timişoara, precum şi Motiv, Strigoi & Crissia, Gabriel M şi Sunsetters DJ, toţi din Oradea.

Pe perioada festivalului, organizatorii le-au pregătit celor mai activi participanţi o mulţime de activităţi în natură. În parcul de aventură al Hotelului Four Seasons vor putea simţi adrenalina pe cele 10 trasee de tiroliană amenajate aici, legate între ele, şi a căror lungime depăşeşte 2 kilometri. "Primul nostru scop este să promovăm zona turistică Vârtop, tocmai de aceea oferim în mod gratuit şi aceste activităţi", explică Bogdan Chirodea.

 

Slip and slide!

La "High la munte!", petrecăreţii se vor putea da şi pe tobogane, de dificultăţi diferite, de tip "slip and slide", amenajate în Arieşeni lângă un lac artificial. La Mountain Slip’N’Slide, echipaţi cu costume din neopren, amatorii de senzaţii tari vor aluneca pe toboganele acvatice care îi vor propulsa apoi liber, cale de câţiva metri, până în piscină. Şi această distracţie va fi tot gratis, doritorii plătind doar închirierea costumelor.

În fine, participanţii la festival vor putea parcurge, tot gratuit, Via Ferrata din zona Vârtop, adică traseul montan amenajat cu elemente de sprijin metalice. Ruta, denumită Pietrele Negre, se află la circa 4 kilometri de staţiune, iar amatorii vor fi asistaţi de Salvamont Salvaspeo, partener al evenimentului.

Aşadar, fie că vor alege relaxarea în aerul puternic de munte, aventura ori distracţia, bihorenii merită să ajungă sus la munte...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Deci nu e vina ziarului
, ci a organizatorilor care au dat numele nefericit festivalului. Știau ei foarte bine ce fac. Rușine lor!
Postat 18 Iulie 2017, 13:47 de Oarecine
Sperăm că e "Hai la munte"
și nu "high" la munte. Ce titlu de doi bani, incită practic la folosirea drogurilor. Și așa are tineretul nostru destule probleme, mai e necesar să promovăm auto-distrugerea lui?
Postat 18 Iulie 2017, 13:45 de Oarecine
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON