URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Mai 2010, 08:24

Ţiganii bihoreni care traficau permise auto din Ungaria, trimişi în judecată de DNA

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada anilor 2008-2009, bihorenii Varga Janos şi Budai Radu au atras mai multe persoane, majoritatea analfabeţi ori cu minime cunoştinţe şcolare, cărora le-au pretins sume între 2.000 şi 3.000 de euro în schimbul obţinerii unor permise de conducere din Ungaria.

Prin intermediul unor cetăţeni din ţara vecină, cei doi obţineau pentru clienţi documentele pentru înscrierea la examen în vederea obţinerii permisului de conducere, inclusiv acte care să ateste că lucrează şi locuiesc dincolo.

Procurorii DNA au identificat în cadrul cercetărilor 18 beneficiari ai unor astfel de permise de conducere, toţi fiind ajutaţi să treacă peste examenul auto de translatori şi de instructorii auto şpăguiţi de grupare.

În schimbul serviciilor, Varga Janos şi Budai Radu au primit de la ei nu mai puţin de 37.350 euro, dintre care 22.612 euro au rămas la ei, iar diferenţa a fost remisă cetăţenilor maghiari.

În 2009, cei doi au fost ajutaţi şi de foşti clienţi ai lor - Lakotos Florin, Haraga Stelian, Colompar Cristian Viorel, Perţe Mircea Călin şi Varga Kalman - care, contra unor sume cuprinse între 200 şi 250 de lei de persoană, asigurau transportul în Ungaria al noilor clienţi.

Budai Radu şi Varga Janos au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă în formă continuată, Perţe Mircea şi Colompar Cristian pentru complicitate la trafic de influenţă în formă continuată, iar Haraga Stelian, pentru complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi cumpărare de influenţă. Toţi cei cinci sunt arestaţi.

În plus, alţi 16 oameni au fost trimişi în faţa instanţei ca învinuiţi pentru cumpărare de influenţă. Lakotos Florin este învinuit atât de cumpărare de influenţă cât şi de complicitate la trafic de influenţă, iar Varga Kalman - de complicitate la trafic de influenţă.

Procurorii au dispus sechestru asigurator pe bunurile celor acuzaţi de trafic de influenţă, respectiv pe cele ale complicilor, pentru confiscarea sumelor de bani încasate ilegal. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Sălaj.

Citeşte cum a şpăguit gruparea ţiganilor din Bihor instructorii auto şi traducătorii din Ungaria în articolul: "Fabrica de permise"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
fomisti
coruptie la unguri, pana peste cap.
Postat 12 Mai 2010, 01:24 de Oradean
spagi
dupa nume par a fi unguri.
Postat 12 Mai 2010, 01:06 de LOG
si ce daca...
Pana politaiul da mana cu tiganu...cred ca tiganii sunt protejati. Veniti numai pe Str. Seleusului, sa vedeti cum se comporta acesti indivizi in trafic si sa admirati masinile lor luxoase...
Postat 11 Mai 2010, 13:37 de eu
Felicitari!
Tot respectu pentru cel ce`a scris acest articol, E foarte adevarat, Tiganii nu sunt Romi! Sunt tigani si`atat!
Postat 11 Mai 2010, 11:59 de Roman
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON