URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Octombrie 2011, 22:04

Greu pe terenul campioanei: Baschetbaliştii de la CSM au fost învinşi de U Mobitelco, la Cluj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În cea de-a V-a etapă a campionatului Diviziei A la baschet masculin, formaţia orădeană CSM a evoluat duminică seară la Cluj, pe terenul echipei campioane, U Mobitelco.

Din păcate, valoarea clujenilor şi-a spus cuvântul şi de data aceasta şi faptul că nu întâmplător U este deţinătoarea trofeului s-a văzut şi-n acest joc, pe care l-a condus în permanenţă. Clujenii s-au impus cu scorul de 87-71, după ce şi-au adjudecat toate sferturile, cu 27-22, 19-15, 20-15 şi 21-19.

În prezenţa a aproximativ 2000 de spectatori s-a desfăşurat un joc frumos, spectaculos, care a onorat numele de derby, de altfel partida fiind şi televizată.

Elevii antrenorului Cristian Achim au revenit în joc mai mult pe final, când au marcat 19 puncte, în timp ce gazdele au înscris în ultimul sfert 21.

Marcatorii echipei orădene au fost: Milos Pesic, cu 21 de puncte, Milos Markovic, cu 14, Nemanja Maric, cu 13, Gediminas Navickas, cu 11, Sasha Topchov, cu 4, Silviu Lupusavei şi Radu Rareş Paşca, cu câte 3, şi Laszlo Lazar, cu 2 puncte înscrise.

De la clujeni, principalul marcator a fost Kyndall Dykes, cu 22 puncte înscrise, urmat de Zoran Krstanovic, cu 21, şi Vladimir Mijovic, cu 16 puncte la activ.

Etapa a V-a a adus şi victoria în deplasare a medieşenilor de la Gaz Metan, care s-au impus clar, cu 109-77, pe tereul craiovenilor de la SCM. Au mai depăşit suta de puncte în această rundă şi echipele Dinamo, Atlassib Sibiu şi BC Timişoara.

În pofida înfrângerii de la Cluj, baschetbaliştii de la CSM Oradea rămân totuşi pe podium, cu 8 puncte.


Rezultatele etapei a V-a din Divizia A la baschet masculin:

U-Mobitelco BT CS Municipal Oradea 87:71
CS Municipal Bucureşti CS Otopeni 75:54
CS Gaz Metan Mediaş 77:109
CSU Ploieşti BCM U Piteşti 77:75
CS Dinamo Politehnica CSS Unirea 123:49
CSU Atlassib Sibiu CS Energia Rovinari 115:78
BC Timişoara - CSS Giurgiu 103:64


Clasament:

1. CS Gaz Metan Mediaş 5/0 10 p
2. BC Timişoara 4/1 9 p
3. CS Municipal Oradea 3/2 8 p
4. SCM Craiova 3/2 8 p
5. CSU Atlassib Sibiu 3/1 7 p
6. CS Municipal Bucureşti 2/3 7 p
7. U-Mobitelco BT 3/1 7 p
8. BCM U Piteşti 2/3 7 p
9. CS Energia Rovinari 2/3 7 p
10. CS Otopeni 1/4 6 p
11. CSU Ploieşti 2/2 6 p
12. CS Dinamo 1/4 6 p
13. BC Perla Harghitei 1/3 5 p
14. BC Mureş 2/1 5 p
15. Politehnica CSS Unirea 0/5 5 p
16. CSS Giurgiu 2/1 5 p

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Mintea de pe urma
De cinci ani de cand avem iarasi echipa in A am prins un "play-off" in care am fost eliminati scurt ! In rest am tras la salvarea de la retrogradare, dar pentru asta am adus jucatori straini! In acelasi timp promotie dupa promotie, juniorii oradeni castigau Campionatul National! Firesc era sa ajunga acesti juniori la echipa mare, sa joace chiar cu riscul de a retrograda, apoi promova, iar retrograda si acum am fi avut o ochipa cu media de varsta sub 24 de ani, nou promovata in A. Fara nici un strain, cu jucatori oradeni de nationala (vezi cine a plecat si a ajuns sus) am fi jucat macar la fel ca si cu actuala echipa care are cinci straini si doua rezerve care intra in joc. Singurul produs oradean care mai "prinde ceva" (max 5 min/meci) este Lazar care daca nu vrea sa se piarda, mai bine pleaca dupa ceilalti. In fiecare an cumparam 5 straini, nu avem identitate, nu stim cum va arata echipa la anul si oricum prindem in cel mai bun caz locul 8 ! Nu reusim decat sa irosim o resursa pe care nu suntem in stare sa o pretuim: munca la nivel de copii si juniori. Si totul pe banii orasului !
Postat 24 Octombrie 2011, 13:31 de Coast to coast
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON