URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 August 2012, 17:14

Greu cu showbizul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cântăreţul britanic David Bryan, naturalizat la Oradea, unde a dat concerte la diverse evenimente locale, e nevoit să o ia de la început cu cariera muzicală. După ce, alături de trupa Hotel FM, a câştigat în 2011 selecţia naţională a Eurovision, apoi a devenit vedetă de tabloid în urma unui filmuleţ porno apărut pe internet şi a luat locul 17 în finala europeană a concursului, la Dusseldorf, David a dispărut din lumina reflectoarelor.

Şi nu fiindcă asta şi-a dorit. Deşi s-a mutat la Bucureşti, sperând că va ajunge vedetă naţională, contractele au întârziat să apară. Astfel că interpretul o ia de la început, alături de amatorii care vor o şansă la celebritate, în concursul "Vocea României", transmis de PRO TV.

Recent el a participat la preselecţii şi urmează să afle dacă va merge mai departe. Bihorel o zice pe-aia veche: decât codaş la oraş, mai bine-n satul tău fruntaş!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Bafta!
In Oradea,i-a mers,alaturi de el fiind Florin Budeu.In Bucuresti va trebui sa se descurce singur.Bafta Dave!
Postat 24 August 2012, 11:41 de Onaxa
stiu si eu
de preselectii trece sigur dar parca nu era locul lui aici! totusi e un solist consacrat! sa nu pateasca asa cum au patit Lucia Dumitrescu, Dan Lazar sau chiar Drgaos Chircu! dar e optiunea lui!
Postat 19 August 2012, 12:04 de TDS
un frajer !
un frajeru dreaq care se credea mare kantaret, la fel ca pretena lui, Alexandrina CHELU :))))) uite ca nu e nimik de capu lui, e doar un do.bi.tok care isi pune pe net filme porno, un ratat, un looser ;)
Postat 18 August 2012, 21:38 de Book Mark
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON