URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Septembrie 2017, 23:00

Furtună ucigaşă: Opt persoane au murit şi 67 sunt rănite!

Furtună ucigaşă: Opt persoane au murit şi 67 sunt rănite! (sursa foto: opiniatimisoarei.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Furtuna extrem de violentă care s-a abătut, duminică, asupra mai multor judeţe din zona de vest a ţării a făcut victime. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, opt persoane - cinci din Timiş, una din Arad şi două din Bistriţa-Năsăud - au decedat, iar alte 67 de persoane au fost rănite în urma vijeliilor.

Dintre persoanele decedate, o femeie a fost strivită de un copac smuls de furtună în grădina Zoo din Timişoara, un bărbat a fost lovit de un panou publicitar luat pe sus de rafalele de vânt ce au ajuns şi la 90 de kilometri pe oră, iar alţi doi oameni au pierit loviţi de copaci, la Buziaş. 

Persoanele rănite au fost lovite de copaci, crengi sau panouri publicitare smulse de vânt. Din cei 67 de răniţi, 49 au fost în judeţul Timiş, unde furtuna a făcut ravagii şi a lăsat în urmă pagube serioase, 12 din judeţul Arad, respectiv 6 din Alba. Potrivit digi24.ro, printre răniţi se află şi doi copii, aflaţi în stare critică.

Furtuna a provocat şi alte incidente şi pagube materiale. Potrivit News.ro, mai multe maşini cu turişti sunt blocate pe Transfăgărăşan, unde traficul e oprit din cauza copacilor căzuţi pe carosabil. Pompierii interveneau duminică seara pentru curăţarea drumului.

În staţiunea Suior din Munţii Maramureşului circa 20 de persoane au rămas blocate timp de o oră în telescaun, fiind coborâte în siguranţă de echipajele de intervenţie.

În mai multe judeţe au căzut copaci şi stâlpi de electricitate peste carosabil şi peste maşini, provocând pagube. Unul dintre cele mai afectate a fost judeţul Timiş.

Premierul Mihai Tudose a declarat duminică seara că toate autorităţile statului intervin în judeţele din vest, precizând că, pe viitor, va fi implementat un sistem de alertă prin telefonia mobilă în asemenea situaţii.

Citeşte şi: Prăpăd în Bihor, după vijelie: Aproape 40 de localităţi afectate, copaci şi stâlpi de curent căzuţi, 150 de turişti blocaţi în zona Barajul Leşu (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON