URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Septembrie 2016, 20:00

Festivalul verzei la Borş: Localnicii s-au întrecut la ceaune şi au căutat cea mai mare varză din comună (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Duminică a fost zi de sărbătoare în Borş. Tineretul maghiar din comună şi Primăria Borş au organizat, pe terenul de sport din Borş, a zecea ediţie a Festivalului verzei, în cadrul căruia localnicii s-au întrecut gătind mâncăruri cu varză, au căutat cea mai mare varză din comună şi cea mai gustoasă varză murată.

Organizatorii au acordat atenţie şi decorului fesitvalului, astfel că atât la intrarea pe terenul de sport, cât şi printre standuri au fost aşezate figurine făcute din varză. 

Nouă echipaje s-au înscris în competiţia gastronomică, al cărei start s-a dat la amiază. Reprezentanţi ai şcolii din comună, ai azilului de bătrâni din Borş, dar şi ai ONG-urilor care funcţionează aici au pregătit la ceaun sarmale sau mâncare de varză murată cu carne, cunoscută în zonă ca "toroş".

Toate au fost degustate de juriul festivalului, dar şi de localnici, care fie au venit acolo să mănânce, fie şi-au luat la pachet, pentru acasă. "Concurenţii au trebuit şi să compună o poezie care să conţină cinci cuvinte date de noi şi în care să vorbească despre mâncarea gătită", a explicat BIHOREANULUI Opre Zsuzsa, unul dintre organizatori.

De asemenea, organizatorii au premiat gospodina care a gătit cea mai bună varză murată din comună şi pe cea în grădina căreia a crescut cea mai mare varză. Femeia a pus pe cântar o varză de 4,7 kilograme, mărturisind că n-a făcut nimic special pentru a obţine uriaşa legumă.

Festivalul a fost "asezonat" cu muzică populară şi uşoară, dansuri populare maghiare prezentate chiar de un ansamblu de tineri din Borş, jocuri sportive pentru copii şi un mini-târg de produse locale, de unde doritorii au putut să-şi cumpere murături, legume sau obiecte decorative handmade.

În programul serii, organizatorii au inclus şi un concert al unei trupe din Budapesta şi un număr de stand-up comedy.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON