VerticalNews a realizat un sondaj privind cea mai puternică femeie din România. Din cei 1.600 de respondenţi, 40% au votat-o pe Elena Udrea.
Ministrul Dezvoltării a devansat-o, astfel, cu 500 de voturi pe ocupanta locului 2, Camelia Voiculescu.
Potrivit respondenţilor sondajului, Elena Udrea merită această poziţie pentru că e frumoasă, bogată, celebră, are influenţă şi relaţii la cel mai înalt nivel.
Fiica politicianului Dan Voiculescu a câştigat locul 2 în clasament cu trei voturi diferenţă faţă de Andreea Esca.
Elena Băsescu, fiica cea mică a preşedintelui, este codaşă în acelaşi top, obţinând doar 59 de voturi, în timp ce mama ei, Maria Băsescu, a "cules" 129 de voturi.
La nivel mondial, cea mai puternică femeie este considerată soţia preşedintelui SUA, Michelle Obama.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.