URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Februarie 2010, 13:08

E totală!

E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
E totală! E totală!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Ofată cu atâtea talente mai rar întâlneşti. Laura Vidican este pictoriţă, designer vestimentar, iar când vrea să se relaxeze cântă la pian.

Încă din clasele primare şi-a exersat talentele, iar apoi s-a înscris la Liceul de Artă. După doi ani în care a învăţat arta plastică, a hotărât că vrea să creeze haine. Iar ca să-şi facă mai uşor drum în lumea modei, orădeanca se foloseşte de un şiretlic: s-a făcut manechin!

Pianista

Încă de la trei ani, micuţa Laura aşternea pe hârtie desene pe care le numea "picturi". Câţiva ani mai târziu, după ce studiase deja lucrul pe pânză la Şcoala de Artă Francisc Hubic, câştiga locul I la un concurs naţional de desen. Părinţii i-au spus atunci că ar fi păcat să nu-şi urmeze pasiunea, aşa că au înscris-o la Liceul de Artă, unde acum este elevă în clasa a X-a la profilul Arte Plastice.

După orele de şcoală, îi place să cânte la pian şi o face la superlativ, căci ia lecţii în particular de când avea 10 ani. "Încă mai iau ore, iar profesorul îmi aduce mereu partituri noi", spune fata, căreia îi plac mai ales lucrările clasice şi temele muzicale ale unor filme celebre, precum Titanic sau Familia Bundy. Ea spune totuşi, că nu vrea să facă o carieră din asta, ci doar să se "joace".

Următoarea Coco Chanel

Deşi pianul şi pictura rămân pasiunile ei de căpătâi, Laura vrea o carieră în lumea modei. Mai exact, una de design vestimentar, iar pentru asta, frumoasa a început deja să lucreze la un portofoliu cu creaţii proprii. Se declară impresionată de lucrările faimoasei Coco Chanel şi spune că-şi doreşte să revoluţioneze domeniul modei la fel cum a făcut-o idolul ei la începutul secolului trecut.

Primele ei reuşite sunt combinaţii ale modei începutului de secol XX cu cea contemporană. "Combin ce se purta prin anii 1900 cu ce se poartă acum. Folosesc liniile corsetelor de atunci şi ale pantalonilor bufanţi, iar fundiţele le supradimensionez", explică tânăra creatoare.

Ştie că pentru a ajunge cunoscută în lumea modei trebuie să apeleze la "scurtături", aşa că anul trecut a ales-o pe cea mai rapidă: a profitat că arată şi bine şi s-a făcut model, prezentând modă pentru agenţia Graziela Models. Dar, e clar, pe viitor vrea ca altele să-i poarte creaţiile pe podiumuri...


MULTITALENTATĂ
Laura Vidican

vârstă: 16 ani
ochi: Căprui
zodie: Taur
înălţime: 1,72 m
măsuri: 78-58-89
greutate: 51 kg
hobby: pian, pictură

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON