URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Ianuarie 2012, 14:02

E oficial: Carp a demisionat de la Primărie şi a fost numit de Bolojan la şefia Spitalului Judeţean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Printr-un comunicat făcut public vineri, Primăria Oradea a confirmat dezvăluirile BIHOREANULUI privind numirea viceprimarului Gheorghe Carp la şefia Spitalului Judeţean Oradea.

"Azi a expirat mandatul interimar al membrilor comitetului director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Ca urmare, până la organizarea concursului în data de 14 februarie 2012, domnul Gheorghe Carp a fost numit manager interimar de către primarul Ilie Bolojan", se arată în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, funcţia de director medical va fi ocupată în continuare de dr. Adrian Duşe, cea de director financiar-contabil tot de Maria Silaghi, iar director de îngrijiri va fi tot Florin Rob.

"Având în vedere că funcţia de manager este incompatibilă cu cea de viceprimar, în cursul zilei de azi (vineri - n.r.) dl. Gheorghe Carp şi-a dat demisia din funcţia de viceprimar, urmând ca în perioada următoare să fie ales un nou viceprimar, conform prevederilor legale", se mai arată în comunicat. Potrivit legii, noul viceprimar va fi ales din rândul consilierilor locali.

Gheorghe Carp are 55 de ani şi este medic specialist în ortopedie. În perioada 2006-2008 a fost director general al Spitalului de Pediatrie din Oradea (reorganizat în 2010 ca Spital Municipal). În ce priveşte activitatea politică, Carp a fost membru al PD şi PDL din 1991 până în 2008, când a concurat în cadrul PDL Bihor pentru a obţine desemnarea sa drept candidat la Primăria Oradea. După ce a eşuat în această competiţie, s-a înscris în PNL, fiind ales consilier local din partea acestei formaţiuni, iar apoi viceprimar.

Citiţi dedesubturile acestei mutări, în articolul: Lovitură de teatru: Gheorghe Carp lasă Primăria pentru Spitalul Judeţean!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
AVERTIZMENT !
Acest individ, Carp Gheorghe, este personificarea urii, a rautatii dusa la extrem si a dispretului fata de tot ce ar trebui, in mod normal, sa fie caracteristic unei fiinte umane! Individul este diabolic, malefic si inuman in tot ceea ce gandeste si face ! A ajuns pana acolo incat SPIONEAZA PE TOTI CEI CARE ISI SCRIU PARERILE PE FORUM ! Aflandu-se intr-o cardasie mizerabila cu conducerea RCS-RDS, impreuna cu administratorii sitului ebihoreanul.ro, cunoscand parolele de acces si IP-urile celor care posteaza pe forum, afla cu usurinta cine sunt autorii mesajelor postate, dupa care se razbuna pe acestia, in cel mai pur stil mafiot. Bineinteles, toti stim ca divulgarea parolelor de acces ale utilizatorilor individuali, din reteaua RCS-RDS contravine legii sigurantei nationale (SRI si DIICOT), dar, in Romania, a incalca legea, fara a risca sa fii pedepsit, este aproape un fapt divers! Cunosc trei persoane care au avut de suferit din cauza mesajelor postate pe situl respectiv, de aceea, m-am decis acum, sa postez acest avertizment ! Dragi forumisti, daca nu va pricepeti sa va ascundeti IP-ul calculatorului, fiti siguri ca sunteti spionati de indivizi gen Carp, daca scrieti ceva ce-l deranjeaza, si nu se stie cand veti fi mitraliati de acesta! N-ar fi rau sa vizitati siturile: easy-hide-ip.com, respectiv torproject.org.
Postat 03 Martie 2012, 20:42 de 1234
licuriciul
Omul acesta a tradat tot ce i-a iesit in cale, a tradat PDL-ul, si-a tradat meseria, si acum pe acela care i-a intins o mana, pe Bolojan. Maine-poimaine, daca va avea alte interese, va trada si Spitalul Judetean. Iubim tradarea, dar ii uram pe tradatori.
Postat 08 Ianuarie 2012, 17:59 de Nero
BANI PENTRU PARTID !!!!!
CE PACAT? DAR CE S-A FACI PORUMBACU URLA DUPA BANI PENTRU CAMPANI A ELECTORALA .ASA OAMENI ASA PARTID .ACEST ORAS ISI MERITA SOARTA.
Postat 07 Ianuarie 2012, 18:43 de TOT UN ORADEAN
just
@Nea Marin: bine zici! nu stiu daca i-a iesit vreodata vreo operatie! am avut caz in familie cand o ruda apropiata era sa nu mai fie din cauza unei banale apendicite! e adevarat ca asta se intampla inca in epoca dar ma intreb daca de-atunci a progresta cat de cat. totusi a avut bunul simt ca a solicitat sprijinul unui coleg si astfel salvarea rudei s-a produs!
Postat 07 Ianuarie 2012, 13:21 de dante
haha
Cica lovitura de teatru.....hahahahahah Nu e nici o lovitura dragii mei..... E ceva normal sa mearga omul la un loc sigur...ca la Primarie...nu mai prindea nimic.... Om inteligent....bravo lui ca a reusit sa duca d enas atatia oameni destepti ...adica cei care l-am votat si ne-a dezamagit.
Postat 07 Ianuarie 2012, 12:47 de din alt sistem
din culise
cum sa privim aceasta veste? interese, jocuri politice sau o miscare inteligenta? viitorul ne va lumina!, dar pana atunci cei care trebuie sa vegheze respectarea legii, sper sa nu doarma, altfel s-ar putea sa avem multe surprize neplacute peste 1-2 ani!!!
Postat 07 Ianuarie 2012, 08:24 de interesat
punem pariu
punem pariu ca EL castiga concursul si v-a fi ori singur ori cu unul Țmana moartaȚ asa cum face el la licitatii?
Postat 06 Ianuarie 2012, 21:12 de Curios
la treaba...
aduceti si spitatul judetean la nivelul spitalului municipal si dupa ce ati rezolvat asta o sa aveti postul de primar asigurat iar bolojan e tanar si poate merge de ministru la bucuresti.
Postat 06 Ianuarie 2012, 20:13 de oradean
@Bad luck
Ce sa iti spun,chiar de tine ne vom speria!!!!!Cert este ca Bolojan a dat-o in bara din nou. Nu este prima data cand isi tradeaza colaboratorii,punand in locul lor niste nimeni. Dar,sigur,niciodata fara vreun interes.Cica el este primarul cel onest,integru,hotarat.Da,da,doar ca nu fara interes.Cate licitatii veti smena acum cu Carp,dle primar?Noroc ca nu sunteti legati de scaune niciunul din voi.Sa nu uitati!!!
Postat 06 Ianuarie 2012, 19:44 de sorin
Batista pe tzambal
Care comentati de rau ati imbulinat-o, fraierilor!
Postat 06 Ianuarie 2012, 18:39 de Bad luck
Amin
Cine il cunoaste pe adevaratul doctor Carp stie ca este foarte slab ca medic, chiar prostanac de-a binelea. Chiar si infermierele radeau de el, ce sa mai spun de colegii doctori ! Lui niciodata nu-i ieseau operatiile ... atunci dracuia si alte injuraturi, dand vina pe instrumente: ca nu taie bisturiul, ca pensa nu e buna , ... bla, bla, bla. Ca viceprimar ar fi trebuit casapit de oradeni! Pentru ca n-a umblat decat dupa propriile lui afaceri. Iar subordonatii care nu-i executau mizeriile intrau in raza lui vizuala si aveau de furca cu el. Asa ca bine ca au scapat functionarii din primarie de el. Asteptam sa-l urmeze si seful lui in curand !!!!!!
Postat 06 Ianuarie 2012, 18:09 de Nea Marin
branza de un leu
.. mare branza doi de un leu : amandoi ganditi cat valorati !!!
Postat 06 Ianuarie 2012, 17:39 de stelu
O mica precizare.
Carp va fi managerul Spitalului Judetean, nu medic in cadrul spitalului. In aceste conditii, cei cu probleme de sanatate pot dormi linistiti.
Postat 06 Ianuarie 2012, 17:36 de SAFE
pacat
PACAT ! ca a demisionat, ca viceprimar poti face lucruri bune pt. mii de oameni si a facut ! ca manager de spital idem dar pt.un nr.mai restrans de oameni ! trebuia sa ramana la primarie !!! unde mai gaseste bolojan un om atat de capabil si de interesat de soarta oradenilor ? eu stau in sinmartin...da oricum...
Postat 06 Ianuarie 2012, 17:17 de stelu
mare branza
Mare branza si ce sa spun, uriase dezvaluiri ! Pentru toti cei cat de cat la curent cu mersul treburilor prin oradica, era clar de mult unde va ajunge Carp. Si sa nu va mirati, astia cu dezvaluirile, cand musiu Carp va lasa Judeteanul pt Municipal, atunci cand va fi gata Centrul Oncologic. Cat despre viitorul viceprmr, e decizia lu domn primar din alesd, iar nefericitul Negrean deja chitaie de fericire..
Postat 06 Ianuarie 2012, 15:34 de oradean
Doi de un leu
Normal ar fi sa avem de acum doi viceprimari UDMR. Tot normal ar fi sa vedem ce inseamna USL. Daca nu va fi propussi ales un viceprimar de la PSD, atunci inseamna ca Bolojan boicoteaza USL care, pe cale de consecinta, moare incet si sigur.
Postat 06 Ianuarie 2012, 14:16 de Love
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON