URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Martie 2011, 18:02

Dr. Zozo, "părintele tuningului", a murit în Anglia (FOTO)

Dr. Zozo, "părintele tuningului", a murit în Anglia (FOTO) (foto: 4tuning.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Considerat cel mai important promotor al tuningului de maşini în România, orădeanul Zoltan Luncan a murit la începutul săptămânii în Anglia, unde se mutase, după o perioadă în care a avut o firmă de tuning deschisă la Sibiu.

Condiţiile în care "părintele tuningului" a încetat din viaţă la doar 42 de ani nu sunt clare, însă, se pare că ar fi vorba de un accident de muncă. Zoltan ar fi căzut de pe un acoperiş, de la o înălţime de câţiva zeci de metri. Corpul lui ar urma să fie înmormântat în Oradea, însă, data şi locul nu se cunosc încă. Apropiaţii lui dr. Zozo spun însă că încă nici nu s-a decis dacă va fi adus în România.

Dr. Zozo, cum îl cunoşteau pasionaţii de maşini, a organizat primul show de tuning din ţară, la Biharia, în urmă cu 11 ani şi a fost campion naţional la "tuning&stereo".

De asemenea, el a fost unul dintre cei mai căutaţi meseriaşi de maşini din ţară, datorită îmbunătăţirilor originale pe care le făcea. Automobilele cu care acesta se plimba pe străzile oraşului îi impresionau pe fanii tuningurilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
sanyi
miem miafost prieten bu zozo de acea am intrebat findca num vine a crede ca a decedat dame iartal Dumnezeu sa il odihneasca in pace
Postat 31 Martie 2011, 13:09 de corbsandor
Buna
In lok sa ponegriti puneti mana la munca, se obdserva destul de bine cati muncim si cati cersim, si socialu este o cerseala ori sa te tina parinti in spinare, mai lasati criticile la adresa celor trecuti in nefiinta, daca oferi rautate prin prisma ta, nu astepta ceva bun. Asa este a murit Zozo, s-a comfirmat de fosta sotie.
Postat 31 Martie 2011, 03:25 de Idiotul
sanyi
in tradevar a murit zozo?
Postat 30 Martie 2011, 20:57 de corb sandor
Putin respect
Daca voi ati fi indoliati si s-ar vorbi asa de membrul decedat din familiile voastre, vi-ar comveni? Indiferent ce a facut ce nu a facut, toti traiti si traim in minciuna, priviti-va dimineata in oglinda si intrebati-va ce ati facut bun si de folos pana in prezent, incat aveti dreptul sa dati cu pietre. Dumnezeu sa il odihneasca ZOZO desi nu eram prieteni.
Postat 28 Martie 2011, 18:40 de Idiotul
CACATUNING
urmeaza ERVIN...
Postat 26 Martie 2011, 21:26 de UNU
Macar,,,
Macar asa a scapat de multimea de datorii pe care le avea ! Sa fim sinceri : ERA UN ESCROC
Postat 26 Martie 2011, 14:39 de lityi
?
Milyen Levi?
Postat 25 Martie 2011, 23:24 de freee
RIP
R.I.P Zozo & R.I.P Levi
Postat 25 Martie 2011, 22:09 de zYztem
hahahah
cea mai tare stire pe ziua de azi:))) hahahahhaha si nu a mai dus pe nimeni cu el la tunningat?!:))))
Postat 25 Martie 2011, 19:07 de puiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON