URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Februarie 2015, 08:33

DNA a pus sechestru pe averea Elenei Udrea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii DNA au pus sechestru asigurător pe mai multe imobile şi pe câteva milioane de lei din averea Elenei Udrea, aceeaşi măsură fiind luată şi în cazul celorlalţi inculapţi din dosarul "Gala Bute", a declarat, vineri, avocatul Marius Striblea.

Potrivit declaraţiei de avere, Elena Udrea deţine, în total, 27 de terenuri, şase dintre acestea fiind obţinute prin partaj, după divorţul cu Dorin Cocoş. Mai mult, 21 dintre terenurile ei sunt în mai multe comune din judeţul Călăraşi, printre care şi comuna Nana. În conturi, Elena Udrea are aproximativ 320.000 de euro.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a fost adusă, vineri, din arestul Poliţiei Capitalei la DNA, pentru a fi audiată în dosarul "Gala Bute", în care este acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu. Tot la DNA au fost chemaţi şi Ion Ariton, fostul ministru al Economiei, aflat sub control judiciar, dar şi Rudel Obreja.

Elena Udrea a transmis pe Facebook, la o zi după ce a fost arestată preventiv, un punct de vedere privind "trei mecanisme" în ceea ce priveşte dosarul "Gala Bute", în care arată că "are loc o condamnare mediatică", mesajul său fiind semnat de echipa de comunicare.

"Descriem 3 mecanisme în ceea ce priveşte dosarul «Gala Bute»", se precizează în postarea de pe Facebook, în care se menţionează că "oameni de afaceri şi funcţionari din Ministerul Dezvoltării sunt prinşi că au dat şi au luat mită, probatoriul este format din interceptări, traseul banilor prin conturi şi declaraţii în care îşi recunosc vinovăţia (deşi, iniţial, au negat".

"Aceşti oameni fac denunţuri împotriva Elenei Udrea (nu există niciun alt fel de probă decât denunţurile). Rezultanta: ei sunt liberi, Elena Udrea este arestată. Deci, declaraţiile împotriva lui Udrea garantează libertatea", se precizează în mesaj.

Udrea mai arată că există informaţii şi indicii foarte clare că denunţătorii împotriva Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute" s-au pus de acord asupra declaraţiilor şi au încercat să influenţeze ancheta.

"Ştefan Lungu susţine că s-a pus de acord cu Gărdean în decembrie 2014 asupra declaraţiilor; Ana Maria Topoliceanu a făcut presiuni asupra lui Tudor Breazu pentru a-i confirma denunţul; există un denunţ colectiv (caz unic în practica penală) în care este amintit şi numele Elenei Udrea. Mai mult, aproape toţi denunţătorii şi-au schimbat declaraţiile iniţiale. Toţi aceşti oameni sunt liberi (chiar dacă există articol care prevede arestarea preventivă a celor care doresc şi pot să influenţeze desfăşurarea anchetei), iar Udrea este arestată", se arată în postare.

Udrea mai menţionează că "punctul de vedere al acuzatorilor (manifestat prin referatul DNA) este omniprezent în spaţiul public" şi că "are loc o condamnare mediatică, în timp ce varianta apărării nu se aude şi nu se vede deloc, nici măcar declaraţia făcută de Udrea în faţa instanţei".

Mesajul se încheie cu hashtag-ul "Kafka" şi este semnat de "echipa de comunicare".

Potrivit informaţiilor din presă, care citează probatoriul pentru arestarea Elenei Udrea, o parte din presupusa mită pentru aceasta ar fi fost adusă la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului într-o geantă.

"La data de 06.10.2011, inculpatul Gardean Adrian şi (.....) s-au deplasat la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, având asupra lor suma de 900.000 euro într-o geantă de voiaj de culoare neagră. Gardean Adrian a intrat singur în clădire, accesul fiind realizat de către Nastasia Gheorghe, şi s-a deplasat la cabinetul secretarului general. Cei doi au intrat singuri într-o sală de şedinţe aflată în vecinătatea biroului, iar Gardean Adrian i-a înmânat lui Nastasia Gheorghe geanta, indicând totodată care este conţinutul acesteia. Nastasia Gheorghe a consultat situaţia alocărilor bugetare pentru cele două societăţi şi a cerut lui Gardean Adrian ca, în contul diferenţei datorate, să încheie un contract de sponsorizare în valoare de 3 milioane RON pentru «Gala Bute» cu o societate administrată de Rudel Obreja. În acest context, Nastasia Gheorghe a afirmat că plata acestei sume reprezintă o problemă personală a ministrului, căreia trebuie să îi găsească o rezolvare. Ulterior, Nastasia Gheorghe a înmânat geanta ministrului Udrea Elena Gabriela, în cabinetul acesteia, comunicându-i provenienţa şi suma care se găsea în interior, şi i-a adus la cunoştinţă înţelegerea referitoare la sponsorizarea societăţii administrate de Rudel Obreja în contul diferenţei", ar fi scris procurorii în probatoriu.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a mai stat în Arestul Poliţiei Capitalei din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Microsoft". În 17 februarie, Elena Udrea a fost scoasă din arest şi plasată în arest la domiciliu, în urma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a judecat contestaţia deputatului PMP.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON