În perioada 26-27 noiembrie 2014, Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează cea de-a şasea ediţie a Festivalului MultiArt pentru Deţinuţi, pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti.
"Pentru ediţia din acest an, Penitenciarul Oradea alături de reprezentanţii altor 5 penitenciare din tară, (Bacău, Bucureşti Rahova, Codlea, Gherla, Ploieşti) a reuşit, ca în anii anteriori, să se califice în etapa finală în urma preselecţiei organizate la nivel national. Cei 7 deţinuţi prezenţi pe scena teatrului Nottara vor interpreta spectacolul de teatru "Conspiraţia Apocalipsei" pus în scenă de R.I.G, deţinut-regizor", se arată într-un comunicat trimis miercuri de Penitenciarul Oradea.
Spectacolul a fost prezentat în premieră la Oradea pe 13 octombrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei.
Festivalul MultiArt pentru Deţinuţi este o manifestare unică în spaţiul european, care îşi propune schimbarea percepţiei societăţii despre penitenciar şi deţinuţi. Evenimentul s-a bucurat de recunoaştere la nivel european şi a fost popularizat prin intermediul site-urilor The European Organisation of Prison and Correctional Services.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.