URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iunie 2010, 09:19

Despre probe: Cum şi când se propun probele în proces

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nici o hotărâre judecătorească prin care instanţa se pronunţă asupra fondului cauzei, respectiv asupra temeiniciei pretenţiilor reclamantului, nu poate fi fundamentată decât pe probele administrate în cauză.

Mijloacele de probă sunt înscrisurile, declaraţiile de martori, interogatoriul, prezumţiile, expertiza şi cercetarea la faţa locului. Conform art. 1169 Cod Civil, "cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească".

Ca atare, de regulă reclamantul sau persoana care sesizează instanţa de judecată (petent, creditor) are sarcina să dovedească cele afirmate în cererea de chemare în judecată. Pârâtul trebuie doar să aducă contraprobe faţă de probele aduse de către reclamant, întrucât beneficiază de prezumţia potrivit căreia "nu datorează nimic".

Totuşi, în litigiile de muncă, în care reclamant este angajatul, sarcina probei revine angajatorului în condiţiile Codului Muncii.

Reclamantul trebuie să propună probele prin cererea de chemare în judecată sau până la prima zi de înfăţişare. Art. 132 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă prevede că la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. în acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării.

Pârâtul propune probele fie prin întâmpinare, fie prin cererea reconvenţională pe care o formulează. Dacă nu este reprezentat de avocat, el poate propune probe până la prima zi de înfăţişare.

Totuşi, probele care nu au fost solicitate în condiţiile de mai sus vor putea fi încuviinţate în trei situaţii: când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea, când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii sau când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat.

Probele solicitate de părţi vor fi încuviinţate sau respinse de instanţă după analiza condiţiilor de admisibilitate şi verificarea dispoziţiile legale cu privire la propunerea probei.

Avocat dr. Mircea Ursuţa, e-mail: m_ursuta@yahoo.com, web: www.ursuta.ro, telefon: 0722-511.476

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON