URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 18 FEBRUARIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Doi orădeni au câştigat în instanţă dreptul de a beneficia de terenul lor după bunul plac. S-a demonstrat că atunci când mergi la Primărie pentru o autorizaţie de construcţie nu trebuie să donezi o porţiune din terenul de la drum. Metoda e cel puţin neelegantă, ca să nu spun incorectă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Noul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, deşi nu are nici "calitatea" de orădean şi nici titlurile universitare ale predecesorului, merită privită cu încredere: e un om care a adoptat un copil şi un profesionist care a transformat un spital judeţean într-un aşezământ onorabil fără să aştepte bani din cer. Mai ales, însă, şi-a început mandatul cu un diagnostic onest, fără de care nu poate fi iniţiată nicio terapie: sistemul sanitar trebuie orientat rapid spre pacient.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Oul era proaspăt şi bun, făcut de o găină de la ţară, hrănită sănătos, de abia aşteptam să merg să-l cumpăr şi să-l sacrific în tigaie. Domniţa era, de fapt, o tânără şi simpatică doamnă, tot de la ţară, care recolta oul din cuibarul de acasă şi mi-l aducea într-o piaţă din Oradea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În Monitorul Oficial nr. 1000 din 18 decembrie 2017 a fost publicată Decizia nr. 651/2017 a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că pot face obiectul recursului în casaţie şi hotărârile pronunţate ca urmare a recunoaşterii învinuirii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Incidenţa cazurilor de autism şi îngrijorarea publică recentă cu privire la acesta au dus la realizarea tot mai multor studii menite să înţeleagă această afecţiune şi - eventual - să poată trasa paralele cu bolile mintale mai cunoscute (precum schizofrenia sau tulburarea bipolară I). Este cunoscut faptul că autismul, schizofrenia şi tulburarea bipolară I împart unele caracteristici comportamentale precum stări agresive, iritabilitate şi probleme de fluenţă a limbajului. De câţiva ani s-a descoperit că cele trei au şi expresii genice similare.
16 Februarie 2010, 12:00

Cancerul colorectal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În ţările dezvoltate, cancerul colorectal reprezintă a doua cauză de deces prin cancer, după cel pulmonar. Cauzele bolii sunt necunoscute, dar factorii de mediu sunt tot mai des încriminaţi, afecţiunea apărând mai des la populaţia cu standard de viaţă mai ridicat din zonele urbane.

Studiile epidemiologice efectuate în mai multe ţări arată că există o legătură directă între mortalitatea prin cancer colorectal şi consumul de calorii, proteine animale şi grăsimi, la fel ca şi creşterea nivelului colesterolului seric în mortalitatea prin afecţiuni cardiace.

S-a constatat că în regiunile în care consumul de carne şi grăsimi animale este mare şi numărul cazurilor de boală este crescut, spre deosebire de regiunile în care consumul de legume şi fructe este preponderent şi unde incidenţa bolii este scăzută. Administrarea de calciu şi de aspirină ar putea diminua riscul de boală, dar sunt încă necesare studii pentru confirmare.

Deşi majoritatea studiilor epidemiologice implică alimentaţia ca un factor major de risc în cancerul colorectal, niciun aliment, singur, nu a putut fi identificat ca fiind cauzator sau protector, pentru a justifica recomandarea unei anumite diete. La 25% din bolnavi s-au găsit cazuri de boală în familie.

Bolile intestinale inflamatorii prezintă uneori ca şi complicaţie cancerul colorectal după o perioadă de 25 de ani de evoluţie, iar polipii de la nivelul colonului se pot maligniza (după unele studii în sub 1% din cazuri).

Semnele clinice ale bolii variază în funcţie de localizarea tumorii: în general tumorile colonului ascendent (pe partea dreaptă) determină mai fecvent anemie, scădere ponderală, durere abdominală, cele ale colonului descendent (pe partea stângă) sângerări şi modificări ale tranzitului intestinal şi în ambele cazuri pot apărea obstrucţii, perforaţii, sau hemoragie.

Atenţie!

Cancerul colorectal este o boală gravă, cu mortalitate mare. Localizarea anatomică este cel mai frecvent la nivelul rectului (45% din cazuri), apoi colonul sigmoid (porţiunea de deasupra rectului - 25% din cazuri), colonul ascendent (15%), transvers (10%) şi cel mai puţin frecvent la nivelul colonului descendent (5%). În cazul tumorii care este limitată doar la peretele intestinal, supravieţuirea la 5 ani după tratament este de 90% din cazuri, scăzând la 65% în tumorile care sunt extinse în profunzimea peretelui intestinal, la 30% în cele care invadează ganglionii regionali şi la 5% în cazul metastazelor (de obicei la nivelul ficatului, în 75% din cazuri, dar şi la nivelul plămânului sau oaselor).

Reţineţi!

Tratamentul bolii este rezecţia chirurgicală totală a tumorii, radioterapia având un rol limitat. Cel mai important lucru este depistarea tumorii în stadiul incipient, de aceea sunt necesare metode de detectare simple, aplicabile subiecţilor cu risc crescut, care se bazează pe examinarea prin tuşeu rectal şi pe detectarea microscopică a prezenţei sângelui în scaun. Persoanele cu risc sunt cele trecute de 40 de ani, la care ar fi indicat un tuşeu rectal anual şi persoanele trecute de 50 de ani, la care ar fi util un test microscopic din scaun anual şi o examinare radiologică (sigmoidoscopie) la fiecare 3-5 ani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • D’ale porcului: 25 de echipe din Bihor şi de dincolo de graniţă se întrec la preparat cârnaţi, caltaboşi, toroş şi jumări (FOTO/VIDEO)
  • Campionatul câinilor isteţi: Cupa Braveheart Oradinum, cel mai mare concurs de mondioring din ţară, în şanţul Cetăţii (FOTO/VIDEO)
  • Percheziţii ale poliţiştilor antifraudă: Peste 400 de haine şi încălţăminte contrafăcute, ridicate din casa unui tânăr orădean (FOTO)
  • Premieră: Adunarea Generală a AJF Bihor l-a avut invitat special pe președintele Federației Române de Fotbal (FOTO)
  • Cel mai longeviv poloist român, Fejer Ivan, în mijlocul elevilor Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (FOTO)
  • Oazele termale: Cum au ajuns Băile Felix și Băile 1 Mai locul de tratament și relaxare preferat al românilor (FOTO)
  • Se anunţă şantier! Strada Universităţii se închide din martie, pentru construirea unui alt pod peste Peţa (FOTO)
  • Flamenco pe mal: Copacul 'îmbrăcat' în lalele s-a transformat într-o dansatoare (FOTO)
  • E gata vivariul de la Muzeu: Sunt expuse insecta-băţ, dragonul bărbos şi tarantula cu genunchii roşii (FOTO/VIDEO)
  • Audi vs. Opel, în Calea Aradului: Un şofer din Dolj a forţat intrarea în intersecţia cu Bulevardul Decebal (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON