URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Februarie 2017, 12:04

Cuvinte aniversare orădene: O invitaţie de la Călin Pop

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea este oraşul de unde a pornit aventura muzicală numită în cele din urmă Celelalte Cuvinte. În toamna anului 1975 am devenit elev al clasei a IX-a la liceul de elită Emanuil Gojdu. Vocal şi cunoscător de chitară de câţiva ani buni, am ajuns component de bază al formaţiei liceului. Când ceilalţi membri ai formaţiei au absolvit liceul, în anul 1976, m-au lăsat singur. Am început să adun noi colegi: Leontin Iovan - tobe şi Marcel Breazu - bas. Pe atunci, trio-ul se numea Sonic şi participa la dansurile din fiecare sâmbătă organizate în sala festivă.

După absolvire, am intrat toţi trei la facultate la Timişoara. Iar după armată, în 1981, adăugând încă doi membri, Radu Manafu - chitară şi Ovidiu Roşu - sunet, am devenit trupa Casei Studenţilor. Atunci ne-am schimbat numele în Celelalte Cuvinte şi adevărata aventură a început. Trupa s-a întregit în 1986, când ni s-a alăturat Tiberiu Pop - claviaturi.

Primul concert Celelalte Cuvinte din Oradea a fost în februarie 1983, la Casa de Cultură a Sindicatelor, cu sala plină-ochi. Mi-aduc bine aminte atmosfera. Rockul, decibelii, ţinuta hippie, barba, pletele, pantalonii trapez şi chiar pantofii ori cizmele cu toc arătau de departe că acei oameni duceau o formă de luptă, de rezistenţă, contra comunismului. Lumea se bucura enorm la un concert rock, uitând total pentru o oră-două de grijile şi problemele pe care le avea sau le ridica societatea.

Azi avem fani şi public cum nu am sperat în anii de liceu şi studenţie. Timpul a trecut, dar publicul orădean a rămas receptiv, cald şi primitor. Şi Oradea şi-a păstrat parfumul aparte al străzilor, al anotimpurilor, al malurilor Crişului.

Ca orădean care aici m-am născut, aici am crescut şi aici locuiesc, îi invit pe toţi fanii şi prietenii orădeni la un concert aniversar. Într-un cadru intim, la sala de spectacole de la pizzeria Queens, vineri, 17 februarie, la ora 20, cântă Celelalte Cuvinte. Vă aşteptăm!

Călin Pop
Celelalte Cuvinte

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON