URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Octombrie 2016, 18:01

Cu buda-n cap! O familie s-a trezit cu o garsonieră neautorizată deasupra apartamentului, cu conductele menajere trecând peste camera de zi

Cu buda-n cap! O familie s-a trezit cu o garsonieră neautorizată deasupra apartamentului, cu conductele menajere trecând peste camera de zi TOALETA SUPERIOARĂ. Orădeanca Marcela Mureşan a reclamat în instanţă faptul că toate reţelele de apă şi canalizare ale garsonierei construite în mansarda blocului îi trec pe deasupra camerei de zi. "Nu mi se pare normal. Aud de câte ori trage vecinul apa la toaletă şi mă gândesc cu groază la ziua în care o să mă inunde", se plânge femeia
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

V-ar plăcea ca, în timp ce vă uitaţi la televizor în camera de zi, să auziţi de câte ori trage vecinul apa la toaletă? Ideea că garsoniera construită în mansardă şi-a întins conductele de apă deasupra tabloului dumneavoastră de curent v-ar da fiori?

Ei bine, în această situaţie se găseşte o familie din cartierul Rogerius. "Mă tem de ziua în care o avarie banală va provoca un dezastru", se plânge orădeanca Marcela Mureşan.

Buni vecini

Familiile Mureşan şi Popa, de la etajul VII al blocului AN 54 din Bulevardul Dacia 37, s-au înţeles, ca buni vecini, ani de zile. În 2004, familia Popa a cumpărat uscătoria de pe acoperiş, iar din banii încasaţi, Asociaţia de Proprietari 54 a mansardat blocul. Apoi a început scandalul...

"În aprilie 2008, familia Popa a început să spargă cu barosul în planşeu ca să amenajeze o bucătărie. Le-am spus să înceteze, pentru că o să ne pice tavanul în cap, dar n-au vrut", povesteşte Marcela Mureşan. Femeia a depus reclamaţii repetate la Primărie, până când s-a lăsat cu controale. Ieşită în teren, inspectoarea Daniela Pusta a cerut proiectul lucrărilor, iar în lipsa acestuia a amendat proprietarii cu 1.000 lei şi a dispus aducerea lucrărilor la stadiul iniţial.

În loc să renunţe, reclamaţii s-au mobilizat, şi-au scos autorizaţia de construire de la Primărie şi au amenajat o garsonieră de 22 metri pătraţi, cu cameră, bucătărie şi baie, locuinţă care de-a lungul procesului şi-a schimbat de două ori proprietarul.

Dreptate pentru toţi

Marcela nu s-a oprit: a cerut în instanţă desfiinţarea lucrărilor şi s-a judecat nu mai puţin de şapte ani până la o sentinţă definitivă. "Conductele de deasupra mi-au scăzut valoarea proprietăţii. Nimeni nu cumpără un apartament în care se aude mizeria vecinului curgând prin ghenă şi nicio firmă nu-l asigură ştiind că reţeaua de apă îi trece deasupra tabloului electric", spune ea.

Femeia nu acceptă argumentul expertului judiciar numit în proces, cum că acesta era singurul traseu posibil pentru racordarea garsonierei la reţelele blocului. Marcela susţine că nu trebuia să se ajungă la demararea lucrărilor, pentru că proprietarii uscătoriei nu puteau obţine autorizaţie de construire fără acordul său, ca vecin direct afectat.

Măcar în această privinţă instanţa i-a dat dreptate. Conform ultimei sentinţe a Tribunalului, pe de o parte familia Mureşan va fi despăgubită de vecini cu 1.000 lei pentru infiltraţiile de apă din tavan despre care susţine că au avut loc în timpul lucrărilor, dar pe de cealaltă parte conductele rămân unde sunt, cu condiţia ca actualul proprietar, cumpărător de bună credinţă, să intre în legalitate. Instanţa a constatat că autorizaţia iniţială a fost emisă cu încălcarea legii, dar prejudiciul creat e prea mic ca să dispună dezafectarea locuinţei din podul blocului...

Costurile războiului

La şapte ani de la declanşarea conflictului, administratorul asociaţiei, Lenuţa Hoduţ, spune că războiul garsonierei le-a adus locuitorilor blocului numai belele. "În urma reclamaţiilor Primăria şi-a trimis oameni la faţa locului. Inspectorii au început să ameninţe cu amenzi, i-au obligat pe oameni să-şi dărâme boxele din mansardă pentru că nu aveau autorizaţii pe ele, ne-au somat să punem paratrăsnet pe acoperiş, că nu aveam, şi altele", zice administratoarea.

Hoduţ spune că procesul s-ar fi închis mult mai repede dacă autorizaţia de construire a familiei Popa ar fi fost întărită de un tabel cu semnături din partea vecinilor de scară. "Când au semnat pentru vânzarea uscătoriei, toţi vecinii au acceptat că va fi transformată în locuinţă, dar pentru că nu s-a scris expres în capul de tabel, judecătorii au anulat autorizaţia de construire, ca şi cum oamenii n-ar fi ştiut", povesteşte administratoarea.

Aşa că, în final, toată lumea a avut de pierdut. Marcela rămâne cu conductele deasupra apartamentului, fostul proprietar al garsonierei plăteşte despăgubiri, iar cel actual ia toate actele de la capăt. Dacă va reuşi să se înţeleagă cu vecinii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Dane, de ce te-ai oprit la jumatatea drumului?!
Pt. a obtine o autorizatie de construire e necesar un cȃrnat de acte si de aprobari. O investigatie jurnalistica profesionista i-ar fi numit pe cei care au semnat aceste acte, functionari din primarie.... Un sfat pt. d-na Marcela: singura, sau ajutata de un avocat, sa faca o plangere penala.
Postat 17 Octombrie 2016, 08:47 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON