URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Octombrie 2012, 08:37

Crâşma blestemată: De ce şi-a vândut Gabi de la Oradea Mercedesul S Klasse

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Manelistul Gabriel Ilea, cunoscut sub numele de scenă Gabi de la Oradea, a renunţat la restaurantul din strada Mihail Kogălniceanu 7. După trei ani în care a tocat peste 100.000 de euro în localul Trattoria di Toscana, pe care îl dorea cu clasă, fără manele şi băuturi de duzină, lăutarul s-a lăsat păgubaş.

Găbiţă, cum îi spun prietenii, s-a ales în urma afacerii cu datorii la bănci, astfel că pentru a mai acoperi din "gaură" a trebuit să-şi vândă luxosul Mercedes S Klasse. După retragerea lui Gabi de la Oradea, afacerea a fost preluată de petrolistul Attila Racz, cel trimis în judecată pentru o fraudă de 20 milioane euro comisă asupra bugetului de stat.

Numai că nici aşa restaurantul n-a mers cu nimic mai bine. După doar câteva luni, Racz a hotărât să "mărite" afacerea, care de câteva săptămâni are un nou proprietar. Iar foştii patroni s-au întors la ce ştiu face mai bine: Găbiţă la manele, iar Racz la tunuri, pardon, "petroale"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
hihihihih
normal ca e tepar la fata lui nu poate fi altceva :))))) nu are capacitate sa fie cinstit nici daca vrea , cum spun hotii altora :"muritor de foame" astia si haine furate poarta :)))) ca in rest ar umbla goooi :))
Postat 16 Octombrie 2012, 18:00 de hihihihihihi
asta-i un tepar si un laudaros
"Foarte bine" nu pot spune, nu ma pot bucura de necazul cuiva. Doar ca acest laudaros pitic isi cam merita "nenorocul" avand in vedere ca a pacalit anumite persoane care au muncit sa-i puna la punct localul si nici macar nu s-a sinchisit sa le plateasca munca ori mobilierul. Sa-i dea d-zeu multe zile de trait si in fiecare zi sa pateasca in acelasi mod cm a facut si el, adica sa nu se bucure de munca lui si sa aiba parte de tot "binele" ce l-a facut : tepe.
Postat 07 Octombrie 2012, 00:04 de SKLASSE
S Klasse
Si acum ce masina si-a luat? Oltcit sau o dacie misto cu spoiler de smecher?
Postat 05 Octombrie 2012, 23:29 de v. pitigoi
S Klasse? asta e deja oldtimer!!!
Aha si-a vandut S-Klasse?! Si cat luat pe el? mai mult de 4000 de € sigur ca nu! Masina are 10-12 ani si rulata in Romania....
Postat 05 Octombrie 2012, 23:24 de v. pitigoi
alti tepari
Noii patroni sunt tot tepari ,dar mai mici D-nul Barac Marius Si D-nul Todoran Marcel ,unu a tepuit banci si constructori ,celelalt numai clienti
Postat 05 Octombrie 2012, 16:32 de relu
prostul ramane prost :)))
apropo fraieru nu m am abtinut delokkk asta inseamna ca esti rau de dus de nas :))) nu ai fler decat multa isterie :))
Postat 05 Octombrie 2012, 09:37 de anka
prostul ramane prost :)))
fraierul eu nu VOTEZ sa voteze hotii :)))) votul inseamna prostie demna de vite duse la abator :)))) vi se promite abatorul si fraieri voteaza :)) nimic nu este intamplator totul se face cu voia voastra .Nu va place regimul , schimbati l , asa vot de le mine nu l vede nici un hot politic :)).
Postat 05 Octombrie 2012, 09:35 de anka
Bravo Anca! Bravo Anca!
Multumim pentru comentarii,esti in mare forma dupa ce atata vreme te-ai abtinut! Cu exprimarea inimitabila si fixatia pentru aceleasi idei esti de neinlocuit.Ziarul ar trebui sa te platesca pentru posturile tale deoarece ele echilibreaza articolele.Apropo, in baza legii votului universal si un mormoloc ca tine are drept de vot?
Postat 04 Octombrie 2012, 21:34 de gasdgehrw
de criminaili comunisty !
N studente (drept, farmacie, etc ) sunt invitate in statiuni exotice dar trebuie sa intretina relatii si raporturi sexuale cu mai multi barbati care contribuie la acesta "sublima desfatarea de a vedea locuri frumoase" cand asculti o manea chiar nu se compara cu acele locuri si serviciile arendate de sluga credinciosa anumitor stapanii :)) urmariti pozele cu femei la bratul iubitului si singure , parintii nu si permit extravagante e doar un mecanism social criminal de a distruge moralitatea in grup :))) .
Postat 04 Octombrie 2012, 10:19 de sa ne feresca D-zeu
voi ati fost acolo
voi ati fost acolo,ati vazut ce preturi erau,mancai un nenorocit de peste si plateai 100kg,ce vorbiti,in alt restaurant cu specific italian si cu toate produsele aduse din Italia nu cumparate din supermarketuri,preturile sunt mult sub ale lui iar restaurantul e plin tot timpul! Astia nu sunt patroni astia sunt smecheri de smecheri,deaia a ramas fara masina si cu datorii la banci!
Postat 04 Octombrie 2012, 10:02 de claudiu
de criminaili comunisty !
fericirea este cel mai usor de oferit dar anumite categorii sociale criminale fac ca fericire sa fie interzisa :))) asta nu inteleg slugile lui satan :))) el se opune fericirii, nu o cultura fortata face un om fericit ci traditia si biblia.Pariu ca cei ce asculta manele nu fac orgii sexulale sau sunt bisexuli ca ceilalti care nu asculta ! sunt oamenii modesti, saraci dar fericiti fara sa cumpere fericirea cu lucruri care nu i ajuta in viata. Prefer sa stau langa cei simpli decat langa cei care se vad dar nu sunt ceea ce vor ei sa para :))) inselatori cu privire la capacitatea lor umana.
Postat 04 Octombrie 2012, 10:01 de sa ne feresca D-zeu
fosta muzica populara moderna :))
urmaresc chinezi cat de echilibrati sunt vand marfa si cu adaous de 50 bani , noi romani vindem acelasi produs dar si cu 500 % adaus, asa sunt manele nu lua decat maxim 1 leu la fiecare dar nu uita il faci fericit ca are chef si voie buna sa merga maine sa muncesca are un rost in viata se simte fericit .Scopulk in sne este sa faci fericit pe cineva nu sa l furi si sa fie suparat, izolat:))) .
Postat 04 Octombrie 2012, 09:38 de fosta muzica popula
fosta muzica populara moderna :))
ha, ha, ha, ha, fara manele nu ti scoti parleala :))) fara chef si voie buna nici prostul nu se misca :))))manelele scot banii din popor restul se hranesc cu taxele voastre de la stat :)) manele inseamna traditie , fosta muzica populara moderna :))
Postat 04 Octombrie 2012, 09:34 de fosta muzica popula
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON