URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Ianuarie 2014, 17:24

Cornelia Deiac, desemnată din nou cea mai bună atletă a judeţului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi situaţia financiară în sportul bihorean nu este una tocmai bună în această perioadă, antrenorul de atletism profesorul Virgil Preda, totodată preşedintele Asociaţiei Judeţene de Atletism, a organizat sâmbătă, în sala cantinei de la LPS Bihorul, cea de-a 16 ediţie a "Galei Atletismului Bihorean".

Şi de această dată au fost mai multe secţiuni, pentru care au fos acordate premii şi cu ajutorul fostului atlet, Pastor Zoltan, preşedinte de onoare al Asociaţiei Judeţene de Atletism, despre care Virgil Preda a recunoscut că "vine cu o contribuţie substanţială pentru această gală şi pentru premierea sportivilor".

Prima secţiune premiată a fost "Piticul de viitor", unde Horaţiu Răzvan Sabău, Kadar Sara, Alexandra Franţiu şi Daria Sfârlea au fost premiaţi de conducerea AJA. A urmat secţiunea "Speranţe", unde Samanta Potra, Andrei Vereş, Adelina Tăutan, Vivian Vereş, Larisa Brândaş, Anca Teuşde şi Carmen Pop au fost cei remarcaţi şi premiaţi.
O a treia secţiune a fost cea de "Debut pe podium", fiind premiaţi atleţii care în anul 2013 s-au clasat pentru prima dată pe podium în activitatea lor de sportivi la diferitele concursuri la care au participat. Aici au fost nominalizaţi: Paula Hoduţ, David Pentie, Daiana Ilieş, Kelemen Kristof şi Jakab Elek.

Înainte de premierea efectivă a celor mai buni 10 atleţi ai anului în judeţ şi după câteva momente muzicale, susţinute tot de unii dintre tinerii atleţi orădeni, dar care au şi înclinaţii către muzică, gen Mate şi Gyorgy Antal, care au cântat la vioară, surorile Cristea (duet orgă şi voce) sau Remus Ploaie, la pian, a mai fost premiată o categorie de sportivi, cea reprezentând "Confirmările".

Este vorba despre atleţii care au avut rezultate bune, dar încă nu au reuşit să puncteze suficient încât să intre în Top 10. Este vorba despre: Richard Urs, Kiraly Balint, Robert Bagdan, Mihai Haş, David Blaga, Mihai Tripa, Cristian Meheş, Ioana Bologa, Mihai Dringo, Cătălin Lascu, Raksi Adalbert şi David Gardo.

În fine, cea mai aşteptată parte a fost cea a celor mai buni atleţi ai judeţului Bihor pe 2013, o secţiune unde au intrat 13 atleţi, fiindcă la trei locuri au fost premiaţi câte doi.

Pe locul X s-a clasat Meheş Alexandru, pe poziţia a IX-a - Geanina Mândrilă, pe poziţia a VIII-a - Marc Pop şi Claudiu Haşegan, pe locul VII - Ionuţ Benea şi Andrei David, pe poziţia a VI-a - Laviniu Chiş, iar pe poziţia a V-a, Sergiu Perţe.

Aproape de podium, dar doar pe locul IV, s-a situat singurul atlet care nu este din Bihor, dar care concurează pentru Oradea, Andrei Sasca, acesta fiind în cârjă, după o accidentare.

În fine, pe primele trei locuri s-au situat trei sportive, care nu sunt în această perioadă în ţară, ci sunt plecate în cantonament. Pe locul III, Ligia Gozav, pe locul II, Dorina Korozsi, iar pe prima poziţie, Cornelia Deiac, desemnată, încă o dată cea mai bună atletă a judeţului.

Aflate în Germania, Ligia Grozav şi Cornelia Deiac au intrat prin telefon în legătură cu asistenţa, rostind câteva cuvinte pentru noul an.

Dorina Korozsi, de la clubul Crişul, nu a putut fi prezentă defel la premiere, fiindcă se află cu lotul naţional de semifond la pregătiri în Kenya. A participat însă antrenorul său, Kadas Carol, cel care antrenat-o în ultimii ani şi căruia i se datorează performanţele care o plasează în clasamentul celor mai buni atleţi din ultimul an.

De la festivitate nu au lipsit nici antrenorii sau conducători cluburilor cu profil sau secţii de atletism, gen Liviu David, soţii Meheş, Dan Matei, Ionel Bungău, sau reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Iosif Korodi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON