URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Martie 2013, 08:15

Consiliul Local dezbate hărţile strategice de zgomot din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea a făcut inventarul surselor de larmă din Oradea. Consiliul Local se întruneşte joi, de la ora 14, pentru a aproba hărţile strategice de zgomot făcute de firma Enviro Consult la cererea Primăriei. Aceste documente reprezintă rodul unei munci de un an în cadrul căruia specialiştii au inventariat sursele de poluare fonică din întreg oraşul şi au calculat media decibelilor la care sunt supuşi orădenii.

Potrivit normativelor în vigoare, o sursă de zgomot este considerată nocivă dacă media depăşeşte 70 de decibeli pe timp de zi, respectiv 60 decibeli noaptea. Pentru Oradea cel mai important factor poluator din acest punct de vedere îl reprezintă traficul rutier.

Conform firmei Enviro Consult, pe timp de zi, cele mai afectate zone sunt străzile Ovidiu Densuşianu, Calea Borşului, Podului şi Matei Corvin. Poluarea fonică afectează 3.950 de persoane supuse la un nivel de zgomot peste limita admisă de 70 de decibeli.

În ceea ce priveşte poluarea fonică pe timp de noapte, cele mai afectate zone sunt pe lângă Ovidiu Densuşianu, Calea Borşului, Podului şi Matei Corvin, arterele de intrare şi ieşire din oraş precum Calea Aradului şi Calea Clujului, dar şi şoseaua de centură din strada Ogorului. Traficul auto de noapte afectează nu mai puţin 7.850 de persoane care sunt supuse la un nivel de zgomot de peste 60 decibeli.

Gaz pentru casele din Ecaterina Teodoroiu

În cadrul aceleiaşi întâlniri, consilierii locali vor mai fi chemaţi să dea curs cererii firmei Distrigaz de extindere a reţelelor pe străzile Louis Pasteur şi George Enescu. Reprezentanţii Direcţiei Tehnice au propus Consiliului Local să aprobe montarea de reţele de gaz pe strada Louis Pasteur pe tronsonul cuprins între străzile Vago Iosif şi Ecaterina Teodoroiu cu continuare pe această arteră până la intersecţia cu strada Feleacului. Reţeaua de gaz ar urma să deservească exclusiv zona de case din strada Ecaterina Teodoroiu.

În ceea ce priveşte extinderea reţelelor de gaz pe strada Louis Pasteur pe tronsoanele delimitate de strada General Magheru şi Iosif Vago, respectiv Ecaterina Teodoroiu şi Branului, avizul Primăriei a fost însă negativ. Conducerea Direcţiei Tehnice s-a opus şi extinderii reţelelor de gaz pe strada George Enescu pe tronsonul cuprins între strada General Magheru şi Parcul Traian.

Facilităţi pentru Calipso şi Selina

Tot joi, consilierii locali vor fi chemaţi să aprobe facilităţi fiscale în sensul reducerii impozitului pe clădiri, de 1% din valoarea acestora, către şapte agenţi economici care au făcut investiţii în Oradea în ultimii cinci ani. Bonificaţiile se calculează în baza regulamentului de facilităţi fiscale şi iau în calcul valoarea investiţiei, numărul de angajaţi, zona fiscală şi profilul de activitate.

Din acest punct de vedere de cea mai mare reducere de impozite, în valoare de 324.000 lei, va beneficia firma Calipso, care a construit Hotelul Double Tree by Hilton din Aleea Ştrandului 9.

Calipso este urmată de firma Selina cu o bonificaţie de 88.400 lei acordată la plata impozitelor pentru blocul 3 din Calea Aradului şi societatea Power Trade care va beneficia de o bonificaţie de 85.570 lei la plata impozitului pentru clădirea Real II din strada Suişului.

De reduceri la plata impozitelor vor mai beneficia firmele Pelican Impex (40.412 lei) pentru clădirea spitalului cu acelaşi nume din strada Corneliu Coposu 2, Contact Tehnic Internaţional (37.580 lei) pentru locuinţele din strada Ion Alexi, Vandana (9.350 lei) pentru clădirea din Calea Sântandreiului şi Plastor (8.790 lei) pentru imobilele din strada Johann Gutenberg.

Valoarea impozitelor rămase de plată a trebuit stabilită de Consiliul Local pentru ca firmele să îşi poată beneficia de bonificaţia de 5% în cazul în care îşi plătesc integral impozitele până la sfârşitul lunii martie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON