URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Martie 2018, 11:42

Concurs la final: Graţiela Gherman a câştigat smartphone-ul Samsung Galaxy S8, de la BIHOREANUL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Concursul dedicat abonaţilor la arhiva online a BIHOREANULUI a ajuns la final. Miercuri a avut loc extragerea câştigătorului marelui premiu pus în joc, un telefon Samsung Galaxy S8 în valoare de 2.900 lei. Telefonul merge la o doamnă, care şi-a făcut astfel un frumos cadou de 8 Martie!

Desemnarea căştigătorului s-a făcut cu ajutorul site-ului dedicat Random.org şi a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a BIHOREANULUI.

În cursă au intrat 21 de persoane care s-au abonat, în ultimele săptămâni, la arhiva online a ziarului, pe o perioadă de un an. Nu au intrat în competiţie abonaţii pe perioade mai mici, precum nici persoanele juridice care şi-au făcut abonamente.

În urma tragerii la sorţi, câştigătoare a ieşit o doamnă, pe nume Graţiela Gherman. Aceasta este aşteptată, cu cartea de identitate, să îşi ridice premiul de la Redacţia BIHOREANULUI, din Oradea, Calea Aradului nr. 4, oricând începând din acest moment, zilnic până la ora 18. Ar fi bine să o facă astăzi, pentru a transforma premiul într-un frumos cadou de 8 Martie.

În situaţia - prea puţin probabilă - în care câştigătoarea nu îşi va revendica premiul până luni, 12 martie, acesta va reveni ocupantului locului 2 de pe lista generată de Random.org

Relaţii suplimentare pot fi obţinute la tel. 0359.462.603 sau pe redactia@bihormedia.ro.

Vă mulţumim că ne citiţi şi vă aşteptăm şi la viitoarele concursuri.

UPDATE:

Câștigătoarea concursului și-a revendicat premiul, urmând să îl primească, din motive obiective, pe 19 martie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Parerea mea
...e ca il va dona, premiul. Felicitari!
Postat 08 Martie 2018, 10:19 de Maricel
premiul trebuie sa mai astepte...
Grati e plecata putin pana pe 18 martie...daca e aceea Grati.Nu cred ca are cu ce sa ajute pe cineva in domeniul aplicarii legii, mai repede prin zona modei...
Postat 07 Martie 2018, 21:38 de mechanic
V-ați descurcat bine, bihoreilor !?!
Doamna a fost alegerea voastra si e evident pentru tragerea voastra la sorti, avand functia pe care o are ... unde voi incepeti sa aveti mari probleme legale, sau asa s-a nimerit de Cel de Sus ?!?
Postat 07 Martie 2018, 14:04 de WinDos
RE: V-ați descurcat bine, bihoreilor !?!
Luminează-ne şi pe noi, că nu ştim. Ce funcţie are doamna şi ce mari probleme legale avem noi? Nu de alta, dar tocmai ce am constatat şi noi că stăm foarte bine cu procesele, chiar spre zero. Dacă nu argumentezi, voi fi nevoit să-ţi suspend contul, ca să te înveţi minte să nu mai scrii fără tine.
Postat 07 Martie 2018, 17:03 de Florin Ciucas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON