URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Aprilie 2013, 09:59

Comisarul Seremi: Tânăra soţie a ex-şefului PDL Bihor, bugetară cu bolid la Protecţia Consumatorilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ajuns din întâmplare la instalarea în funcţie a noului şef de la Protecţia Consumatorului, Giani Cătălin Bura, Bihorel a avut surpriza să o descopere acolo pe nimeni alta decât pe tânăra soţioară a ex-deputatului şi şefului PDL Bihor Ştefan Seremi, Natalia. Tânăra doamnă Seremi s-a ferit însă de presă ca de dracu', ca nu cumva să fie trasă-n chip, chit că de fapt nu avea niciun motiv să se cufunde în anonimat.

Cu ce s-a remarcat, însă, în calitate de comisar al CJPC, vă arată Bihorel, pe blogul său!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
si ce
Dar nu prea inteleg????!!! Bolojan are voie si asta nu ...de ce ar fii Ioana Fasie mai de alt fel decat nevasta lui Seremi.., macar asta-i cu acte...si Seremi nu si-a amenintat rivalul...lingeti curu lu bolovan de parca n-ati vazut pita d-un an
Postat 20 Aprilie 2013, 10:13 de si un sfert
Tovaras
Sa-i dea Dumnezeu sanatate si fericire la mosul politician, dupa inima, sufletul si corectitudinea lui! Amin!!! Atat doresc acestui politician de 0,15 bani!
Postat 12 Aprilie 2013, 15:49 de Cap Mare
Pitzi ai vrut poate sa spui BUNICU
Pitzi , ai vrut poate sa spui ca- i cu BUNICU !
Postat 12 Aprilie 2013, 12:31 de politicos
MANCA-V-AR LEPRA
Penibilii pamantului!!! cum stau ei zici ca e tat-su. mancav-ar lepra
Postat 10 Aprilie 2013, 23:28 de pitzi
pt aviator
Ai dreptate, din salar de bugetar, stimata doamna niciodata nu si-ar putea cumpara acel Audi - dar tocmai de aia a inceput sa cante la microfonul moshului
Postat 10 Aprilie 2013, 21:48 de Pilot
Aici sunt banii nostrii !
AICI SUNT BANII NOSTRII !
Postat 10 Aprilie 2013, 12:52 de politicos
La treaba.
Sindromul "Virinel Columbeanul" loveste si la noi in politicieni,primari,oameni de afaceri. OK. Tinerii oradeni nu se vor plictisii.Actiune.
Postat 10 Aprilie 2013, 12:41 de Columbeanu
bugetarii si audiurile
Un A4 nu este bolid, dar costa 35000,ea are max 35 de ani,lucreaza sa zicem de la 20 de ani:15*12*500euro/luna=90000e a castigat toata viata,dar are masina de 35,la fel si umflatu,dar au vile,masini,care nu le justifici nici in 5 vieti,dar fiscul,dna si garda se ocupa de pietari...in toata europa,cheltuielile ce nu pot fi justificate se impoziteaza...macar atat,dar aici vorbim de angajati ai statului intreaga viata,apoi descoperim ca nu avem scoli,spitale,drumuri etc.,in acest mod nici nu le vom avea vreodata
Postat 10 Aprilie 2013, 12:40 de aviatorul pe brazda
pt Redactie
Stimata Redactie! Imi pare rau ca trebuie sa spun asta, dar incet-incet, calitatea Bihoreanului se deterioreaza, si incepeti sa semanati cu tabloidele. De ce spun asta? Pentru ca tindeti sa exagerati. Un Audi A4 nu cred ca se poate numi bolid, poate doar daca ar fi fost vorba de un RS4. Cuvantul "bolid" s-ar fi potrivit perfect daca stimata doamna ar fi aparut cu un Ferrari sau Lamborghini, dar nu este cazul... Si nu asta-i singurul articol cu iz de tabloid... Din pacate, articolele astea sunt tot mai dese - ma refer si la cele mai recente articole despre unguri, despre articolul cu panourile "de lux" de pe centura, etc.
Postat 10 Aprilie 2013, 11:43 de Pilot
drogatii conduc Romania !
la cati drogati avem in sistemul bugetar ar trebui revendicat nitelus ordinea si stop consumul de droguri usoare tari , nu merge ulciorul mult la fantana :)) se sparge
Postat 10 Aprilie 2013, 11:37 de cine ii verifica ?
vai de kurul ei!
comisarul lui peste pana ramane fara ochi capra nu stie ce o asteapta daca iese si da amenzi de dragul kurului :))) multe analfabete nu stiu un ce capcana intra nu te poate apara la infinit un impotent mai cereseti si tu puzzzta si poate tragi niste prafuri pe nas :))) vai de kurul ei! habar are ce o asteapta , e bine sa nu stii sa ai elan si tupeu.
Postat 10 Aprilie 2013, 11:35 de vai de kurul ei!
Sa va zic si io ceva
Si barbatu lu aia de la ape, ministra lu peste prajit, ala tot pe la hidroelectrica o freaca ? Ca asta a inceput s o frece pe bani multi luati degeaba dupa ce d na inginer tcm ajunsa profesoara, ajunsa specialista de mediu (de minima importanta), ajunsa depotata, ajunsa....Sau Liliana Mureşan, sefa la posta Bihor, dar şi soţie a viceprimarului PSD-ist al Oradiei, Ovidiu Mureşan.A preluat funcţia la 21 septembrie 2012, în urma deciziei de numire emise de directorul general poşta română, care a confirmat astfel rezultatele concursului organizat, la nivel naţional, pentru ocuparea posturilor de şef la toate filialele judeţene ale companiei
Postat 10 Aprilie 2013, 10:28 de turnatorul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON