URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Martie 2014, 15:14

Cod Etic pentru profesori: Nu mai pot primi bani sau cadouri şi nu pot da meditaţii propriilor elevi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministerul Educaţiei pregăteşte un Cod de Etică pentru Învăţământul Preuniversitar, al cărui proiect interzice multe din obiceiurile dascălilor, scrie Mediafax.

Codul de etică interzice colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice implicate în organizarea şi desfăşurarea examenelor şi evaluărilor naţionale, olimpiadelor şi altor concursuri şcolare.

De asemenea, le interzice profesorilor orice activitate care ar putea să ducă la fapte de corupţie. Traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare la clasă sunt interzise, iar profesorii nu-i pot ameninţa pe elevi să le facă anumite servicii sau să le ofere cadouri, conform prevederilor din proiectul iniţiat de minister.

Totodată, proiectul Codului de etică prevede că profesorii nu pot face meditaţii cu elevii din unităţile de învăţământ unde îşi desfăşoară activitatea, în schimbul unor "avantaje materiale sau financiare". Cadrele didactice nu pot implica elevii în activităţi de partizanat politic şi de prozelitism religios, în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau în afara acestora.

Profesorii trebuie să asigure egaliatea de şanse şi să promoveze principiile educaţiei incluzive, să respecte demnitatea fiecărui elev şi să recunoască meritului fiecăruia.

Cadrului didactic îi este interzis să fie profesorul propriului copil sau al unei rude până la gradul al treilea, cu excepţia situaţiei în care este singurul care predă disciplina respectă în unitatea şcolară în care lucrează, conform proiectului Codului de etică.

Elaborarea unui astfel de cod a început în urmă cu câţiva ani, însă s-a oprit la stadiul de proiect, pentru că prioritate a avut Strategia anticorupţie în educaţie, aprobată printr-un ordin al Ministerului Educaţiei în 2013. Strategia face referire la Codul etic pentru învăţământul preuniversitar, Codul de referinţă al eticii şi deontologiei universitare, precum şi la monitorizarea activităţii Consiliului Naţional de Etică pentru Învăţământul Preuniversitar şi a Consiliului de etică şi management universitar.

Codul de etică a fost readus în actualitate odată cu scandalul izbucnit la sfârşitul anului trecut, în urma mediatizării unor imagini în care învăţătoarea Dana Blându, de la Şcoala 10 din Capitală, le cerea părinţilor bani pentru cadouri de Crăciun.cod

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON