URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Mai 2010, 17:00

Chioşcuri noi, da' rele

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noile chioşcuri de bilete montate în câteva staţii de tramvai au stârnit nemulţumirea vânzătoarelor. 

Căsuţele sunt prevăzute cu geamuri mari de tip termopan care se ridică, iar vânzătoarele se plâng că mâinele le dor de atâta hei-rup. Mai mult, din cauză că sunt mari şi late, oricine poate băga mâna ca să fure banii de abonamente şi bilete.

După ce s-au sfătuit, angajatele s-au plâns şefilor, aşa că unii deştepţi de la OTL au dispus instalarea unor geamuri improvizate, care au o mică "gaură" precum căsuţele vechi. Căci, atunci când investiţia se face fără cap, vai de... termopane.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Unde sunt bani nostri
Pai le-a facut fara cap doar, o trebuit sa mai pun si ceva bani in buzunar, chioscuri LowCost, dar preturi umflate.
Postat 18 Mai 2010, 13:38 de Dorin
dar de adaposturi ce ziceti?
dar de adaposturile din statii ce ziceti? daca ploua nu ai unde sa te adapostesti, ploua in ele peste tot. chiar nu le inteleg conceptia. doar niste prosti le-au putut gandi design-ul. in rest conducerea otl e totusi varful de lance al administratiei locale, la capitolul vointa si administrare, doar ca-s multi prosti printre cei ce vor sa faca treaba.
Postat 17 Mai 2010, 23:18 de isus din nazareth
marca Lupau
daca n-ati stiut: LUPAU a incheiat contractul pentru statii si chioscuri la pretul de un milion euro !!! asta da afacere !!! noua conducere e impotenta sa anihileze reteaua pedelista Goga (firma MEDIA Communicatii)
Postat 17 Mai 2010, 20:49 de otelistu
www.obiectia.blogspot.com
ieri am fost sa-mi fac abonament si m-am mirat cand am vazut geamurile alea... totusi, nu inteleg cat de prost trebuie sa fii ca sa pui acel tip de geam? nu se putea pune unu care sa se deschida intr-o parte sau asa ca in poza de mai sus?
Postat 17 Mai 2010, 18:13 de polo
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON