URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Septembrie 2010, 13:29

Cei care ajung de urgenţă intoxicaţi cu alcool vor deconta costurile spitalizării

Cei care ajung de urgenţă intoxicaţi cu alcool vor deconta costurile spitalizării foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputatul independent Tudor Ciuhodaru, care este iniţiatorul acestui proiect de lege, a anunţat miercuri decizia Comisiei pentru sănătate a Camerei Deputaţilor care a aprobat în unanimitate iniţiativa legislativă potrivit căreia pacienţii care ajung în serviciile de urgenţă în urma intoxicaţiei etilice vor deconta costurile spitalizării.

Ciuhodaru a precizat că pacienţii care ajung la urgenţă "în urma excesului etanolic" în mod repetat, fie vor deconta cheltuielile de spitalizare, fie vor presta muncă în folosul comunităţii, fiind consideraţi neasiguraţi.

"Ponderea pacienţilor care ajung în serviciile de urgenţă în urma excesului etanolic este din ce în ce mai mare. Doar în Spitalul din Iaşi, într-un an, se tratează o mie de pacienţi la primire urgenţe, iar dacă înmulţim cu cele 50 de unităţi de primire urgenţe de la nivel naţional, o să vedem care este ponderea acestor pacienţi. Din păcate, în vremuri de criză, lucrurile nu stau roz în sănătate, iar resursele limitate pe care le avem şi vorbesc atât de cele materiale, cât şi de cele de personal, ar putea fi folosite uneori mai cu folos atunci când vorbim de proteza unui bătrân sau proteza valvulară a unui copil", a explicat Ciuhodaru.

El a spus că, prin aplicarea acestei legi, s-ar economisi o sumă mare, ţinând cont că pentru fiecare zi de internare se decontează cam 570 de lei, iar pentru un pacient internat în regim de internare continuă - 1.500 lei. Proiectul urmează să fie dezbătut de plenul Camerei Deputaţilor. Acesta a fost adoptat, anterior, de Senat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON