URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Ianuarie 2018, 16:38

Ce-ţi dorim noi ţie, dulce Românie: Liceenii din Bihor, provocaţi să scrie eseuri inspirându-se din versurile poetului Eminescu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită anual pe 15 ianuarie, şi, totodată, în ziua în care se împlinesc 168 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, reprezentanţii principalelor instituţii de cultură şi educaţie din Bihor au lansat un concurs dedicat tuturor liceenilor din judeţ.

Elevii sunt îndemnaţi să scrie eseuri pe tema "Ce-ţi dorim noi ţie, dulce Românie", aşadar pornind de la versurile patriotice publicate de Eminescu pe 14 aprilie 1867, în revista de cultură "Familia".

Detalii despre competiţie au fost prezentate luni, într-o conferinţă de presă susţinută de şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor, Lucian Silaghi, redactorul şef al revistei Familia, scriitorul Ioan Moldovan, inspectorul şcolar pentru limba şi literatura română Diana Popa, şi scriitorul Ioan F. Pop, custodele Muzeului Memorial Iosif Vulcan, de altfel gazda întâlnirii cu jurnaliştii orădeni. De altfel, cei patru vor forma şi juriul concursului.

"Termenul limită pentru transmiterea eseurilor este 14 aprilie, când se vor împlini 151 de ani de la publicarea celei mai cunoscute poezii patriotice româneşti", a declarat Lucian Silaghi. Directorul a mai explicat că a gândit concursul numai pentru elevii de liceu deoarece însuşi Eminescu avea 17 ani când a publicat poezia "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie".

Elevii interesaţi de acest concurs trebuie să-şi întrebe profesorii de limba română despre detalii. De asemenea, pot să le transmită direct Dianei Popa, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

Gânduri despre Eminescu

Pentru a-i ajuta pe elevi, inspectoarea Diana Popa le-a transmis că ar putea să-şi scrie eseurile pornind de la premiza că Eminescu este atemporal, "ne curge prin vene" şi ne-a învăţat să iubim. "Pentru că el a fost un om care a iubit, şi-a iubit neamul, ţaraa, a iubit a scrie", a declarat Popa. De asemenea, profesoara şi-a exprimat speranţa ca rezultatele concursului să scoată la iveală "copii valoroşi".

Scriitorul Ioan Moldovan a anunţat, la rândul său, că cele mai bune eseuri vor fi publicate în revista de cultură Familia. "E mare nevoie de reapropierea de Eminescu, mai ales a celor tineri. (...) Am mare speranţă că sunt tineri care vor înfăptui în scris lucrări admirabile", a mai spus redactorul şef al revistei.

De cealaltă parte, scriitorul Ioan F. Pop a precizat că, în opinia sa, Eminescu trebuie demitizat, astfel încât tinerii de azi să-şi dorească să-l cunoască. "Şcoala ar trebui să-l apropie pe Eminescu, să-l facă prezent, o postură mai umană", a mai spus Ioan F. Pop.

Ulterior conferinţei de presă, a avut loc şi o ceremonie de omagiere a poetului Mihai Eminescu, la statuia acestuia din zona Independenţei.

Programul a cuprins rostirea unor alocuţiuni, interpretarea unor cântece pe versuri din lirica eminesciană de către grupul vocal "Lioara", al Şcolii de Arte "Francisc Hubic", coordonat de profesoara Antonela Ferche-Buţiu şi o dramatizare a poemului eminescian "Luceafărul", interpretată de elevi din clasa a IX-a, de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", coordonaţi de profesoara Carmen Andrei. La finalul acestei scurte ceremonii, elevii au recitat poemul eminescian "Doina", iar toţi cei prezenţi au depus buchete de flori.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON