URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Ianuarie 2015, 10:24

Cardul de sănătate, obligatoriu din 1 aprilie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cardul naţional de sănătate va fi utilizat obligatoriu la medicii de familie, în spitale şi farmacii, începând cu data de 1 aprilie, până atunci, respectiv între 1 februarie şi 31 martie, putând fi utilizat în paralel cu adeverinţele şi trimiterile actuale, arată un proiect de hotărâre de Guvern.

Astfel, potrivit proiectului, începând cu data de 1 februarie 2015, în sistemul de asigurări sociale de sănătate se utilizează cardul de sănătate de către asiguraţi şi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi, după caz, de furnizorii de dispozitive medicale în condiţiile actelor normative în vigoare. Până în 31 martie vor funcţiona în paralel atât cardul naţional de sănătate, cât şi sistemul actual.

Totodată, proiectul de act normativ prevede că serviciile medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală se acordă în condiţiile actelor normative în vigoare.

Pe cip-ul cardului naţional se înregistrează şi pot fi accesate datele pe care le-a acceptat asiguratul.

Pentru situaţiile în care persoanelor asigurate în vârstă de peste 18 ani nu li s-a emis cardul naţional, aceştia fac dovada calităţii de asigurat pe baza documentelor în vigoare, respectiv verificarea în sistemul asigurărilor, pe site-ul casei de care aparţine, până la data la care asiguratul intră în posesia cardului, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data emiterii acestuia.

Persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă primirea cardului naţional vor depune o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens la casa de asiegurări de sănătate la care este luat în evidenţă, însoţită de cardul naţional în situaţia în care acesta a fost distribuit, şi vor face dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei de asigurat, având o valabilitate de trei luni, eliberată la solicitarea asiguratului de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă.

Totodată, prin respectivul proiect, se impune păstrarea şi arhivarea de către casele de asigurări de sănătate a cardurilor naţionale refuzate, precum şi eliberarea ulterioară a acestora la solicitarea scrisă a asiguraţilor care au refuzat iniţial dovedirea calităţii de asigurat pe baza acestora.

Cardurile naţionale nedistribuite şi predate de către operatorul de servicii poştale la casele de asigurări de sănătate urmează a fi distribuite asiguraţilor de către casele de asigurări de sănătate, fie prin prezentarea acestora la sediul casei de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă asiguratul, fie prin medicii de familie cu ocazia primei prezentări în vederea acordării unui serviciu medical.

Cardurile naţionale nedistribuite de medicii de familie într-o perioadă de 12 luni de la primirea acestora vor fi returnate caselor de asigurări de sănătate. În caz de nedistribuire, cardurile naţionale vor fi arhivate de casele de asigurări de sănătate în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, urmând ca la expirarea perioadei de arhivare stabilite în condiţiile legii să se procedeze la distrugerea acestora.

Asiguratul suportă contravaloarea cardului naţional, precum şi cheltuielile aferente distribuţiei acestuia în situaţia solicitării eliberării unui duplicat ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorării cardului, în situaţia modificării datelor personale de identificare, precum şi în alte situaţii justificate la solicitarea asiguratului, mai prevede proiectul de act normativ.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON