URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iulie 2013, 08:35

Camelia Voiculescu, acuzată de DNA de complicitate la şantaj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Camelia Voiculescu a fost pusă sub acuzare procurorii DNA pentru complicitate la şantaj în dosarul directorului Antena TV Group. DNA a mai început urmărirea penală împotriva lui Matiescu Daniel, director al Intact Publishing care este acuzat tot de complicitate la abuz, şi a mai decis să pună sub învinuire şi companiile Antena Tv Group şi Intact Publishing.

Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu s-au prezentat, joi, la DNA pentru a da declaraţii în dosarul în care directorul Antena TV Group este cercetat pentru că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei. La finalul audierilor DNA a decis să înceapă urmărirea penală împotriva Cameliei Voiculescu.

"Din probatoriul administrat până în prezent, a reieşit că inculpatul Alexandrescu George Sorin a purtat, în mod constant, discuţii pe marginea întâlnirilor avute cu partea vătămată, atât înainte cât şi după finalizarea acestora, cu învinuita Voiculescu Camelia-Rodica, reieşind că acesta din urmă avea cunoştinţă de actele materiale întreprinse de inculpat, sprijinindu-l constant în acest sens", se arată într-un comunicat al DNA

Chiar în momentul în care se afla la DNA, din partea Cameliei Voiculescu, preşedintele Intact Media Group, a fost remis presei un comunicat în care aceasta acuză "lupta politică a regimului Băsescu". De asemenea, Camelia Voiculescu arată, în comunicatul citat, că "nu există niciun cap real de acuzare" împotriva sa sau a membrilor familiei sale.

Directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei, să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV. Alexandrescu are interdicţie de a părăsi ţara.

Sorin Alexandrescu i-ar fi spus lui Bendei că dacă nu încheie actul va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că în 2009 a semnat un contract de 3,5 milioane de euro cu firma preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, pentru ca în schimb să obţină drepturile de transmise a unor meciuri din cadrul Ligii I.

Procurorii au arătat că Sorin Alexandrescu urmărea să-l determine pe Ioan Bendei să semneze un contract de 7,2 milioane de euro anual, pe o perioadă de cinci ani, însă, în final, directorul general al Antena TV Group a fost de acord şi cu un contract de patru milioane de euro pe an pe o perioadă de cinci ani, promiţând în schimb să nu mai publice informaţiile legate de contractul dintre RCS&DS şi firma lui Dumitru Dragomir, SC Bodu SRL.

Din stenogramele interceptărilor telefonice, aflate la dosar, rezultă că Alexandrescu a vorbit despre acest subiect cu Camelia Voiculescu şi Dan Voiculescu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON