URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Aprilie 2010, 13:13

Ca să scape de criză, CFR Călători organizează nunţi şi botezuri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deoarece criza a lovit puternic şi în veniturile căii ferate, operatorii feroviari de stat se orientează spre domenii care ar putea să le mai aducă ceva bani în vistierie. CFR Gevaro este filiala CFR Călători care se ocupă cu exploatarea vagoanelor cuşetă, de dormit, restaurant şi bar.

De câteva luni, conducerea societăţii a intrat şi pe piaţa de catering şi de organizare a evenimentelor. "La cerere, ne deplasăm la locul indicat de client cu tot ce trebuie: mâncare, băutură, veselă, tacâmuri, feţe de masă. În cazul în care ni se cere, putem asigura şi o formaţie muzicală", a declarat pentru Gândul directorul general al CFR Gevaro, Bogdan Năstăsescu.

Deocamdată, cereri pentru nunţi şi botezuri nu au fost, însă societatea a asigurat servicii de masă pentru mai multe delegaţii de români şi străini, în special din domeniul feroviar.

În plus, a mai organizat şi parastasul pentru un fost angajat din sistem."În afară de meniul fix, la cererea clienţilor putem pregăti preparate speciale sau cu specific de sezon. De exemplu, în perioada Crăciunului am livrat piftie, sarmale şi alte mâncăruri de acest fel", a precizat Năstăsescu.

Până să vină sezonul nunţilor şi la calea ferată, societatea organizează servicii de catering cu livrare la birouri. O ciorbă de porc cu legume costă 5,5 lei, una de burtă - 7 lei, o iahnie de fasole (300 g) - 3,5 lei, iar un cotlet de porc la tavă cu sos tomat - 7 lei. La băuturile răcoritoare, preţurile rivalizează cu cele de la magazin. Sticla de jumătate de litru costă 2,6 lei, iar cea de un litru - 3,3 lei. În plus, că se apropie vara, oferta de îngheţată este consistentă, cea mai ieftină fiind la 90 de bani, iar cea mai scumpă - 2,3 lei. Un tort de îngheţată poate fi cumpărat cu 18,6 lei.

În activitatea de catering sunt implicaţi în fiecare zi zece angajaţi ai societăţii, inclusiv cei de la un bufet, pe care l-a deschis în clădirea Ministerului Transporturilor. Atunci când sunt evenimente, sunt mobilizaţi şi alţii, în funcţie de necesităţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON