URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Aprilie 2013, 19:38

Ca la noi la nimenea: Şcoala din Leş, inundată la fiecare ploaie! (FOTO / VIDEO)

Şcoala din Leş e sub ape în urma ploilor căzute în ultimele zile. Joi dimineaţă, curtea a fost total inundată, iar apa ajungea aproape la genunchi. Pentru că n-a făcut faţă situaţiei, primăria a chemat pompierii în ajutor.

"Operaţiunea a durat aproximativ 6 ore, pompierii militari, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Nojorid, înlăturând apa cu ajutorul motopompelor din dotare de pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 metri pătraţi", arată un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Cum s-a ajuns aici? Firma care s-a ocupat de reabilitarea Drumului Naţional 79 Oradea-Arad a abandonat lucrările, fiindcă nu a mai primit bani de la Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi, şi a plecat fără să mai facă şi şanţuri. Iar cele existente au rămas înfundate.

Cum în ultima vreme a plouat continuu, primăria a fost depăşită de situaţie, fiind nevoie de intervenţia pompierilor. "Astăzi, de exemplu, n-am fi putut intra în clădire, cele două intrări fiind inaccesibile. Trebuia fie să duc copiii în altă parte, fie să suspend cursurile, dar noroc că a fost proiectul "Şcoala Altfel" şi activităţile s-au desfăşurat în alte părţi", a declarat, joi, directoarea şcolii, Melinda Tănase.

"De când situaţia se prezintă ca azi, în fiecare zi vin pompieri şi ajută cu pompe de mare capacitate la direcţionarea apei în şanţul care duce spre Salonta, deoarece şanţul de pe partea care duce spre Oradea e înfundat din cauza lucrărilor nefinalizate la reabilitrea drumului. Muncitorii au lăsat podurile înfundate cu moloz, iar apa nu poate să curgă", a explicat directoarea.

La rândul său, primarul comunei Nojorid, Mircea Crainic, afirmă că responsabilitatea pentru situaţie o poartă CNDAR, pe care a sesizat-o de mai multe ori, şi mai cu seamă firma care a executat lucrările la reabilitarea drumului (Astaldi). "Şcoala se inundă pentru că nu au fost făcute şanţurile", afirmă edilul. În concluzie, la fiecare ploaie, şi lui, dar şi localnicilor, le rămâne doar să se roage. Ca apa căzută din cer să nu fie prea multă...

Peste 1700 de terenuri inundate

Pe de altă parte, ploile căzute în ultimele două zile au făcut ravagii în mai multe zone din judeţ. "Ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute în ultimele zile, au fost afectate 1764 hectare terenuri arabile, 405 hectare păşuni şi cinci hectare păduri în localităţile Tulca, Căuaşd, Cefa, Inand, Homorog, Ianoşda, Mădăraş, Marţihaz, Salonta, Sălard şi Şoimi, unele porţiuni ale drumurilor comunale din comuna Şoimi precum şi Drumul Judeţean 108 H, secţiunea Voivozi-Pădurea Neagră, pe o porţiune de 120 metri", se arată în comunicatul ISU.

Potrivit acestuia, pe lângă degajarea apei din curtea Şcolii Leş, pompierii au intervenit, joi şi la Salonta, unde o locuinţă a fost inundată, şi au evacuat apa de un teren din comuna Tulca. Tot în Tulca, pentru a evita inundarea Drumului Judeţean 765, militarii  au amenajat două baraje din saci de nisip pe acostament. Şi la Sălard, militarii au intervenit pentru a acumula apa de pe un teren, înlăturând astfel pericolul scurgerii acesteia la gospodăriile din apropiere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON