URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Septembrie 2011, 14:51

Bot zice că va lupta alături de PSD-istul Mang pentru binele USL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputatul Octavian Bot, revenit în PNL în luna mai ca urmare a unei negocieri pe care a purtat-o direct cu preşedintele partidului, Crin Antonescu, dar neacceptat de colegii din Bihor nici în prezent, a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a convenit să aibă o relaţie specială cu liderul PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, cu scopul de a întări USL.

"Am convenit cu Ioan Mang să lucrăm împreună pentru USL. Vom avea apariţii publice şi conferinţe de presă comune, pentru că avem aceleaşi interese", a spus Bot, fără a preciza dacă are încuviinţarea conducerii PNL Bihor pentru a apărea în public drept reprezentant al liberalilor în relaţia cu social-democraţii.

Solicită demiterea Laurei Codruţa Kovesi

În altă ordine de idei, Bot a mai anunţat că săptămâna viitoare va cere în Camera Deputaţilor demiterea procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, deoarece aceasta nu s-a autosesizat în legătură cu ilegalitatea în care funcţionează PDL după ultimul congres, în condiţiile în care acest partid nu şi-a îndeplinit obligaţia de a declara la Tribunalul Bucureşti schimbările din statut.

"Legea Partidelor Politice obliga, nu recomanda Ministerului Public, să ia act că PDL, în urma modificării statului, nu a depus documentaţia la Tribunal. Tocmai de aceea, în şedinţa de săptămâna viitoare a Camerei voi cere public demiterea şefului Ministerului Public, Laura Codruţa Kovesi", a spus Bot.

Băsescu încalcă Constituţia şi când vorbeşte

Deputatul l-a criticat şi pe preşedintele Traian Băsescu, cel pe care îl lăudase atâta timp cât a fost membru PDL, spunând că acesta nu este interesat de situaţia economică a României. "Băsescu şi când respiră încalcă Constituţia. Cred că este sub demnitatea unui preşedinte de ţară să se plimbe la mare, la Cireşica sau la şcoala de vară a PDL, în loc să colinde cancelariile europene pentru a ajuta ţara să iasă din criză", a spus Bot.

Parlamentarul a mai afirmat că actualul Guvern a afundat mai mult România în criză, în loc să o scoată, dovada fiind coborârea ţării cu zece locuri în clasamentul economiei mondiale şi concluziile Institutului pentru Cercetarea Calităţii Vieţii, conform cărora economia naţională o duce mai prost decât înainte de 1989.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
ce conteaza cine va veni imprumuturile vorbesc
PDL e mort de cativa anii banii distribuiti sunt imprumuturi pe care noi le vom plati deci bucurati va de viata cat puteti, nu va stresati totii din Politica au o sursa de hrana de ce sa ne facem griji de cei care au, dar nu au un lucru important : iubire.Nu vedeti ca unul nu vrea aurul dar cum va plati imprumuturile? NUMAI tampiti avem in Politica .
Postat 11 Septembrie 2011, 10:39 de da!
Vasilica, esti cam ingramadit
De cind mai Vasilica, un deputat are nevoie de incuvintarea filialei PNL ca sa sustina conferinte de presa comune ale doua cabinete parlamentare din loja USL ? In rest, prin aparitiile nr. 3 si 4 la nivelul colegiilor lor, obtinute prin redistribuire in 2008, se face un bine votului mixt preconizat de PDL. Astfel vom putea linistiti sa nu-i votam, spre bucuria schizoida a cuplului Chirila - Cris (alias Ichim).
Postat 10 Septembrie 2011, 15:48 de Mind
Liderul Dreptei
Bot s-a calificat in Parlament de pe locul 3 iar Mang de pe locul 4. Marea descoperire a lui Filip, acest jeg de Bot, dupa ce s-a declarat mare om de dreapta, acum e cu stanga. Nu am nimic cu Mang, nici cu PNL , dar cred ca Bot ar trebui exmatriculat din politica.
Postat 10 Septembrie 2011, 11:00 de talibanul galben
GUNOIUL
un GUNOI aruncabil in toate cosurile politruce ! USL o lada de gunoi pentru politrucii lui ILICI-iliescu + felix motanul sub directa indrumare a lui SOV (vantu-l in buzunarele voastre )
Postat 10 Septembrie 2011, 08:40 de scortosul
comunism
Am facut campanie electorala in colegiul 9 pentru domnul Bot. L-am crezut un om de dreapta. Nici in visele cele mai negre nu as fi crezut ca se poate alia cu socialistii. Cum poate fi numita aceasta deviatie doctrinara? Un lucru e sigur. Eu am fost un FRAIER.
Postat 09 Septembrie 2011, 22:19 de PDL-ist
gogu
hi , hi , hi , gogule ........
Postat 09 Septembrie 2011, 17:31 de usl-istu
ssss
....se pot arunca amandoi ,tinindu-se de mana ,de pe podul sovata:))))
Postat 09 Septembrie 2011, 15:41 de gogu.
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON