URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iunie 2016, 23:20

Bolojan: Am luat între 60 şi 70% (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primele rezultate date de numărătoarea paralelă a PNL arată că primarul Ilie Bolojan a câştigat un nou mandat în fruntea Primăriei din Oradea.

"Rezultatele de la cele câteva secţii de votare care au fost centralizate, arată că am câştigat un scor care se situează între 60 şi 70%", a anunţat edilul într-o scurtă intervenţie la Digi 24.

Surprinzător e că în secţia de votare 42 din Podgoria, unde 95% dintre votanţi sunt maghiari, Bolojan a obţinut 45,31%, la Consiliul Local PNL a strâns 35,15% şi la Consilul Judeţean - 31,25%. În Ioşia, unde era fief PSD, la secţia de votare 136, Bolojan a strâns 74% dintre voturi, la CL PNL a strâns  62% şi la CJ 63%.

"Conform rezultatelor în urma numărării primelor secţii de votare, rezultă că PNL a obţinut un scor de 50% la Consiliul Local şi de 60% pentru funcţia de primar", a declarat ulterior Ilie Bolojan.

"Din primele informaţii pe care le avem din judeţ şi din Oradea, reiese că PNL a câştigat alegerile în mod hotărât şi detaşat în Oradea şi în judeţul Bihor. Vreau să mulţumesc tuturor bihorenilor care ne-au primit la poarta gospodăriilor lor, care ne-au permis să schimbăm câteva cuvinte şi tuturor celor care s-au prezentat la vot", a declarat şi Mircea Mălan, candidatul PNL la Consiliul Judeţean.

În ciuda scorului zdrobitor din Oradea, potrivit numărătorii paralele, PNL a piedut în Bihor primăriile Dobreşti, Sânmartin, Săcădat, Gepiu, Nucet (ex PNL), Batăr, Borod, Budureasa (ex PNL), Bulz, Căpâlna, Ceica, Cărpinet (ex PDL), Gepiu, Holod, Nojorid (ex PNL), Pocola, Finiş, Husasău de Tinca, Ineu, Uileacu de Beiuş şi Brusturi (ex PNL), toate în favoarea PSD, şi Boianu Mare, câştigat de ALDE.

A câştigat Căbeşti, Pomezeu, Oşorhei, Aleşd, Ştei, Vaşcău, Abram, Aştileu, Auşeu, Avram Iancu, Bunteşti, Cefa, Câmpani, Cociuba, Copăcel, Criştior, Drăgeşti, Lazuri de Beiuş, Lunca, Mădăras, Măgeşti, Olcea, Sânnicolau, Sântandrei, Şuncuiuş, Suplacu de Barcău, Tinca, Toboliu, Tulca, Vadu Crişului, Vârciorog, Popeşti, Şoimi şi Girişu de Criş.

O situaţie incertă se regăseşte în cazul a două comune, Remetea şi Drăgăneşti, unde atât liberalii, cât şi PSD-iştii susţin că au câştigat. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
@agentul termita
si la bucuresti din 33% cati au fost la vot 40% au votat cu fireasca. dc nu ti-ai mobilizat rosii la vot? de ce? ahaa! doar atatia sunteti? asta e clar. dormi in pace psd cu doctrina ta cu tot.
Postat 06 Iunie 2016, 09:18 de User anonimizat
@marcel (nume de vitel)...
..."Ba esti nebun ? - Ba esti prost ?", vorba lui Firicel din Las Fierbinti, m-am dus la vot la 07:45 ! Numa' ca n-am votat cu netrebnicul care a distrus si va distruge orasul asta, ci cu Huszar Istvan, chit ca mi-s roman da' am vazut deja cat rau poate face un "ilie", mai bine incercam si un "pista" :))))))
Postat 06 Iunie 2016, 08:22 de AgentulTermic
Un rezultat asteptat!
Felicitari domnului primar reales. Dovada ca oradenii sunt cu capul pe umeri si apreciaza competenta, seriozitatea,intransigenta, daruirea si mai ales "LUCRUL BINE FACUT"!FELICITARI ORADENI!
Postat 06 Iunie 2016, 07:42 de sorana
Bolojan, reloaded!
Plang de-a valma pesedisti si udemeristi. Bolojan: 70,74%. Huszar: 13,4%. Coste: 9,4%. Asta e realitatea. Poteti tot plange la comentarii.
Postat 06 Iunie 2016, 07:20 de Control_Room
Postacii PSD mai au tupeu?
Macar azi ar trebui sa aveti decenta sa taceti si sa felicitati invingatorii atat de meritat! De 26 de ani mia de fiecare data am votat impotriva comunistilor si foarte rar pentru ca am fost cat de cat convins de candidatii dreptei. De aceasta data sunt bucuros ca am votat cu toata incredera echipa Bolojan/PNL! Si sper ca PNL sa ia, la nivel national, exemplu din Bihor si sa se curete de tot balastul de hoti si impostori pe care il mai au si ei, iar la toamna sa poata da o replica serioasa PSD-ului.
Postat 06 Iunie 2016, 06:42 de peterpan
Oradeni,dormiti linistiti,....Bolojan vegheaza neobosit la somnul vostru !
Somnul ratiunii naste monstri ! Hidra nu putea scapa,asa usor,fara ai fi taiate toate capetele.Deci,lupta continua. Si pentru ca cineva,trebuie sa dea socoteala, pentru tot raul produs oradenilor,Bolojan Ilie a fost ....reales.
Postat 06 Iunie 2016, 02:44 de platona
Absent la vot
Agentul termic eşti frustrat că nu ai reuşit să îți dai jos corpul libidinos din pat, să te rostogoleşti până la secția de votare şi să îți alegi edilul pentru următorii 4 ani? Săracu de tine, nu mai îndura încă un mandat şi mută-te în munți.
Postat 06 Iunie 2016, 02:09 de marcell
vai si-amar, ilie, esti...
...bolnav la cap ! 50% la consiliul local din nici 40% prezenta la vot inseamna ca doar 20% din populatia orasului te vede in stare de ceva, si aia sunt cei carora le-ati spalat creierii sau ati dat vreo sinecura cuiva din famiglie !
Postat 06 Iunie 2016, 01:37 de AgentulTermic
.
felicitari. Va doresc succes
Postat 06 Iunie 2016, 00:02 de David
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON