URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Decembrie 2010, 09:18

Bolo Spintecătorul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan ar face bine să aibă grijă de el şi să nu se îmbolnăvească. Nu de alta dar, dacă ajunge pe mâna medicilor orădeni, s-ar putea să nu fie prea bine îngrijit.

De când a preluat spitalele şi reduce paturi din ele, Bolojan are aproape zilnic câte-un circ cu doctorii. Pentru că şi lor le-a arătat privirea încruntată, unii medici se tem acum de primar.

Săptămâna trecută l-au sunat inclusiv să-l cheme să participe la mutarea unor aparate medicale din Spitalul Judeţean, să vadă cu ochii lui că aparatura nu păţeşte nimic. Bihorel speră totuşi că nu-i vor cere părerea primarului şi când vine vorba de vreo operaţie...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
vaaai Bihorel ... unde ai ajuns :(
Trist , trist !!! azi-maine deja nici tu nu vei mai avea curaj sa i te adresezi decat cu Respectabilul nostru edil domnu` primar, Maria-Sa Ilie Gavrila Bolojan, cetatean cu buletin de oradea .... se lupta si cu doctorii, si cu taximetristii, si cu pedistii, si cu ... al nostru erou, de si-ar lua un concediu prin vadu crisului , mai bine ne-ar fi !!!!
Postat 19 Decembrie 2010, 09:01 de rogerius
Adevar.
Nu muriti de grija bolovanului.Se va trata in strainatate pe banii nostri.
Postat 18 Decembrie 2010, 11:32 de SAFE
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON