URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Ianuarie 2016, 13:06

Bodog nu îşi dezvăluie planurile pentru 2016, dar nu exclude să fie anul în care el devine un rector parlamentar

Senatorul PSD Florian Bodog şi-a prezentat, luni, bilanţul activităţii parlamentare pentru anul 2015, laolaltă cu câteva consideraţii despre planurile sale politice.

Taman într-o cafenea din centrul Oradiei, Petit Cafe, Bodog a precizat că cel mai mare succes al său în anul trecut este votarea în Parlament a legii privind interzicerea fumatului în toate spaţiile publice, inclusiv restaurante şi cafenele, lege la care el a fost unul dintre iniţiatori şi pentru care a militat activ. "Mi se pare intolerabil să vii de-acasă mirosind frumos şi să ieşi mirosind a fum", a declarat Bodog. Ca o insatisfacţie, senatorul a precizat "legile care trenează", oferind drept exemplu legea privind salarizarea unitară în sectorul bugetar.

Polo, la LPS

Florian Bodog a semnat anul trecut 40 de iniţiative legislative, 31 de declaraţii politice, 38 de întrebări şi două interpelări ale premierului. "Am încercat să mă limitez la probleme la care mă pricep. Cele mai ample intervenţii, declaraţii politice, interpelări au fost legate de această lege antifumat", a mai spus parlamentarul PSD.

La capitolul perspective pentru 2016, Bodog n-a oferit însă foarte multe detalii. A precizat că are în lucru două proiecte: un program de screening gratuit pentru diabet, ce se va derula în primă etapă doar în Bihor, şi înfiinţarea unei secţii de polo pe apă la Liceul cu Program Sportiv Bihorul, ca elevii bihoreni care aleg această şcoală să poată face performanţă în polo chiar la şcoala la care învaţă, cu un orar adaptat.

"Am luat legătura cu inspectorul şcolar general şi cu directorul Liceului Sportiv şi chiar astăzi domnul Matei (n.r. Dan Matei, director LPS Bihorul) va transmite o solicitare către Inspectoratul Şcolar, iar apoi eu voi cere la Ministerul Educaţiei să se aloce un post de antrenor de polo", a precizat Bodog.

Şi rector, şi parlamentar

Jurnaliştii au vrut însă să afle alte detalii despre planurile lui Bodog şi anume dacă va candida, în martie, la funcţia de rector al Universităţii din Oradea, aşa cum el însuşi a mai spus că ia în calcul, ori pentru un nou mandat de parlamentar. "Întâlnirea noastră nu se referă la activitatea mea universitară, aşa că nu pot să vă spun un răspuns. Vă mărturisesc că am început consultările cu colegii din Facultatea de Medicină şi Farmacie", a declarat Bodog.

Întrebat ce îi lipseşte ca să ia o hotărâre, Bodog a răspuns: "Decizia mea şi susţinători".

Senatorul n-a spus nici dacă mai vrea un mandat de parlamentar, însă a precizat clar că cele două variante nu se exclud şi că ar putea candida atât la rectoratul Universităţii, cât şi la Parlamentul României, ba chiar să îşi păstreze ambele funcţii, dacă ar câştiga! "Funcţia de rector nu este incompatibilă cu cea de senator. Poate ar fi un punct pozitiv pentru Universitatea din Oradea", a spus Bodog.

PSD-istul a mai fost întrebat dacă ia în calcul să candideze la funcţia de primar al Oradiei, variantă pe care a respins-o vehement, şi dacă, în situaţia în care ar ajunge rector al Universităţii, visează la dezlipirea FMF şi fondarea ei ca Universitate de Medicină. "Resping cu foarte mare hotărâre separarea Facultăţii de Medicină", a răspuns Florian Bodog.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON