URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Aprilie 2014, 08:37

Bişniţarii cu facturi: Cum a ajuns arestată la domiciliu fosta soţie a adjunctului de la Finanţe

Bişniţarii cu facturi: Cum a ajuns arestată la domiciliu fosta soţie a adjunctului de la Finanţe ŞEF FOREVER. Fostul soţ al Zoricăi Selegean, Ioan Bercea (foto), este la rându-i un personaj controversat. Fost secretar general al PSD Bihor, Bercea a ajuns în Finanţe la începutul anilor 2000, propulsat de fostul prefect Florian Serac, căruia i-a fost consilier, ca şef peste Administraţia Finanţelor Publice (AFP) Oradea, iar apoi peste Direcţia Finanţelor Publice Bihor. După guvernarea PSD, Bercea s-a întors la conducerea AFP Oradea, unde a rămas mai bine de un deceniu, supravieţuind tuturor regimurilor. Chiar şi după reorganizarea de anul trecut a rămas tot şef, asigurându-şi o funcţie de director adjunct, responsabil cu colectarea, al noii AFP Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La cei 66 de ani, contabila Zorica Selegean, fosta soţie a directorului adjunct al Finanţelor Publice Bihor, Ioan Bercea, a ajuns arestată la domiciliu.

Administratoare a SC Wardein Paste SRL, femeia a fost reţinută joia trecută, împreună cu alţi doi patroni, Csákváry Eva (Karegia SRL Miersig), şi Jurcă Csaba (Kiradam SRL), pentru că ar fi emis facturi ce atestau servicii fictive către un constructor orădean. Scopul? Cheltuielile închipuite i-au permis firmei Asfalt Construct patronate de cetăţeanul maghiar Banovics Jozsef să evite plata unor obligaţii către bugetul de stat, cei trei primind în schimb 1% din contravaloarea prestaţiilor fictive...

Băiat deştept

Potrivit procurorilor Parchetului Bihor, facturile măsluite au circulat între firmele patronate de Zorica Selegean, Csákváry Eva şi Jurcă Csaba, pe de o parte, şi Asfalt Construct de cealaltă, în perioada 2009-2011, permiţând constructorului să-şi scadă dările către stat cu aproximativ 3,2 milioane lei. Culmea e că, în tot acest timp, Asfalt Construct era gras plătită din banii publici, pentru lucrări la centura ocolitoare a municipiului Arad.

Ca să dea tranzacţiilor o aparenţă de legalitate, patronul maghiar Banovics Jozsef achita contravaloarea facturilor prin transfer bancar, banii fiind ridicaţi de Selegean, Csákváry şi Jurcă fie în numerar de la bănci, fie prin reţeaua de ATM-uri ale acestora, pentru ca apoi să-i returneze lui Banovics sumele, minus un "comision" de 1% din valoarea facturilor pentru serviciile fictive.

Cu firma la plimbare

Ca să nu fie prins, Banovics a practicat un adevărat turism, schimbându-şi sediul societăţii de patru ori în patru ani, din Oradea în Arad, ultima locaţie fiind în Oradea, unde, însă, când a fost călcat de inspectorii Administraţiei Finanţelor Publice Bihor, nu au mai fost de găsit nici el, căci a tăiat-o din ţară, nici actele societăţii.

După verificările făcute, anchetatorii au aflat că în aceeaşi perioadă în care jongla cu facturi false, Banovics şi-a devalizat şi societatea, transferându-şi în proprietate personală toate activele, pentru ca apoi să ceară intrarea în insolvenţă a Asfalt Construct. Atâta doar că, analizând documentele, Tribunalul Bihor l-a considerat pe el vinovat pentru falimentul firmei, motiv pentru care în octombrie 2013 magistraţii au dispus ca afaceristul să depună în contul lichidatorului datoriile acumulate de aceasta către buget şi către furnizori, în sumă totală de 4,6 milioane lei.

Ia-l, însă, de unde nu-i! După cum a aflat BIHOREANUL, Banovics s-a întors în Ungaria, unde deţine mai multe firme, dintre care una - B&B Stone Bau - este parteneră a Karpat Invest Hungaria, companie care a realizat mai multe lucrări publice de anvergură în ţara vecină.

În arest

În timp ce principalul beneficiar al fraudei este liber, complicii săi orădeni au fost ridicaţi joia trecută şi ţinuţi pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor. Doi dintre ei, Zorica Selegean şi Csakvary Eva, au fost prezentaţi Tribunalului cu propunere de arestare preventivă, dar instanţa le-a arestat la domiciliu, având în vedere vârsta ambelor femei: Csákváry are 60, iar Selegean 66 de ani.

Fostul soţ al celei din urmă, Ioan Bercea, de care a divorţat din 2006, susţine că nu a ştiut nimic despre afacerile penale ale femeii. "N-am ştiut cu ce se ocupă. E problema ei", spune finanţistul.

Ţepe la bănci

Situaţia afaceristei nu-i deloc roză, căci nu se află la prima abatere. Selegean e judecată în prezent pentru înşelăciune în dauna OTP Bank şi Libra Bank, alături de alte cinci persoane, sub acuzaţia că a falsificat adeverinţe de venit şi cărţi de muncă pentru persoane care au accesat 27 de credite de consum fără să mai plătească ratele.

În decembrie 2013 a şi fost găsită vinovată, Tribunalul Bihor şi apoi Curtea de Apel condamnând-o la 2 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. Sentinţa nu e definitivă, procesul continuând la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Oricum s-ar termina, având în vedere noile învârteli penale cu care a fost prinsă, femeia tot riscă să ajungă după gratii. Iar asta, ironia sorţii, pentru că a fost complice la fraudarea banului public pe care îl păzeşte tocmai fosta ei jumătate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Bercea Mondialu
Bercea a protejat si protejeaza totii teparii din judet. Un directoras care pentru o cinzeaca ar fi in stare sa o vanda si pe ma-sa.
Postat 03 Aprilie 2014, 15:38 de gigi
DECE?
CUM E ARESTAT LA DOMICILIU?? PARCA NU EXISTAU BRATARI DE AREST LA DOMICILIU!! ALTI CARE VOR AREST LA DOMICILIU LI SE SPUNE CA NU EXISTA BRATARI GPS, DE AICI SE VEDE CORUPTIA !!! JUGURILOR!!!
Postat 03 Aprilie 2014, 12:03 de asa
nu inteleg
Nu inteleg de ce asociati imaginea d-lui Bercea cu acest articol , fiecare persoana este responsabila de faptele ei , si in acest caz d-na , fosta sotie va raspunde in fata legii .
Postat 03 Aprilie 2014, 11:03 de ANA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON