URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 August 2013, 17:51

Bihorel: Legea ajunge şi-n Binş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În câteva luni ştire naţională va fi dacă se va găsi vreun deputat PNL care n-a fost trimis în judecată de DNA. Deocamdată, însă, numărul celor cu un picior în puşcărie este mai mic decât al celor cu ambele ghioambe la pârnaie.

Citeşte cum comentează Bihorel trimiterea în judecată a deputatului Gheorghe Costin, pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Beiusul
Cel putin jumatate din ROMANII din Oradea provin din zona Beiusului(incluzand aici tot sudul Bihorului, inclusiv subzona Tinca).Este de neinteles atitudinea unor minoritari(inclusiv autorul acestui articol si cativa care comenteaza mai jos) de ura impotriva Tarii Beiusului..Fara Beius .Bihorul n-ar fi nimic!
Postat 28 August 2013, 23:33 de ...
TARA CELOR FARA DE LEGE !
TARA CELOR FARA DE LEGE SI CUVANT !
Postat 28 August 2013, 13:01 de bihorean
CINE URMEAZA !?
Cine urmeaza !? POPA CORNEL ,CORAS DANIEL ,PETI ALIN .
Postat 28 August 2013, 11:59 de DNA
puscariabili
DA. M-am convins inca odata ca unii scribi de la Bihoreanul nu au nimic de a face cu meseria de jurnalist. Acuma sa ajungi plecand de la un dosar penal sa transformi o intrega comunitate in puscariabili da dovada de imbecilitate. Pot sa inteleg pupincurismul acestor asazisi ziaristi in relatia cu Bolojan, sa inteleg ca reclama de la izvorul minunilor poate scuti o firma de articole altadata dure, dar rautatea unor angajati ai acestei foi impotriva unui oras nu are explicatie logica si duce doar spre sfera patologicului. Ar fi corect acum ca responsabilul cu publicarea acestui pamflet sa-si ceara scuze BEIUSENILOR iar amaratul care a reusit sa produca dejectia de articol sa-si dea doua palme.
Postat 28 August 2013, 11:51 de horia
cititor
Bati campii, Clujeanule
Postat 28 August 2013, 10:01 de beiusan
Multi si PENALI
Multi si PENALI !!
Postat 28 August 2013, 09:44 de bihorean
Se strange latul ca s-a terminat carnatu
No , apoi dupa Bins s-a duce unde o intors uliu.ca... bine zisasi bre... gura pacatosului adevar graieste ... prea multe " personalitati" comuniste or ramas pe acolo.
Postat 27 August 2013, 21:47 de bula
Stai sa zic
Beiusenii=un fel de olteni de Bihor, adică belteni de Romanica...fomisti, hoti, inculti, tupeisti....
Postat 27 August 2013, 19:59 de Oradeanu turmentat
Beiusul, militienii si infractorii
Deci zona Beiusului poate da 2 categorii de oameni,ori infractori, ori politisti.Este o afirmatie malitioasa si se vede de la o posta ca autorul ei nu iubeste nici Beiusul si nici beiusenii.Nu cred ca romanii din Oradea,care ,de vreo 60 de ani au depasit la numar romanii din Beius si nici romanii din zona Alesd(ca alte zone mari romanesti in Bihor nu mai sunt) au dat mai multe personalitati (din toate domeniile) Bihorului ,Austro-Ungariei,ori Romaniei interbelice,postbelice sau postcomuniste.
Postat 27 August 2013, 19:54 de Clujean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON