URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Septembrie 2014, 14:10

Bihoreanul Cristian Bodea a fost ales chestor al Senatului, la "bătaie" cu un veteran PNL din Cluj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatorul Cristian Bodea, unul dintre cei mai activi parlamentari liberali, este mai apreciat de colegii din ţară decât de conducerea organizaţiei judeţene. Dacă în Bihor Bodea este adeseori pus la punct în cadrul organizaţiei, pentru vina de a critica deschis modul în care sunt gestionate activităţile politice şi relaţiile cu celelalte partide, în schimb colegii senatori din grupul PNL l-au ales, luni, în funcţia de chestor al Senatului din partea liberalilor.

"Am candidat împotriva celui ce a deţinut postul, Marius Nicoară, şi am câştigat cu 27 voturi la 8", a anunţat Bodea pe blogul său, referindu-se la contracandidatul preferat de ceea ce el numeşte "cooperativa" din fruntea PNL, adică mulţimea celor 42 de vicepreşedinţi.

Marius Nicolară însuşi este şi el vicepreşedinte al partidului şi lider al filialei Cluj a PNL. "Demn de menţionat e că domnul Marian Petrache (n.r. - secretarul general al PNL) a ţinut să se manifeste împotriva candidaturii mele, amestecându-se în procesul democratic din cadrul grupului PNL de la Senat. Din fericire, colegii mei nu s-au lăsat intimidaţi de poziţia celui de-al doilea om din PNL. Sunt mândru că am astfel de colegi curajoşi şi de caracter", a scris Bodea pe blog.

Conform Regulamentului Senatului, chestorii prezintă plenului acestei camere proiectele de bugete şi conturile de încheiere a exerciţiului bugetar anual, verifică modul de gestionare a patrimoniului şi exercită controlul financiar intern asupra cheltuielilor efectuate, verifică funcţionarea şi calitatea serviciilor Senatului potrivit repartizării Biroului Permanent, asigură menţinerea ordinii în timpul şedinţelor de plen şi în întregul sediu al Senatului, şi îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de lege şi de regulament sau hotărâte de Biroul permanent ori de Senat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Nu e bine domnule chestor, nu e bine ... !?!
*****
Postat 03 Septembrie 2014, 08:51 de Ca®p III
Ce tare !!!
Tipul ori se duce cat de sus ca sa cada mai nasol ori, pe ideea ca s-a dus dreacului tara asta, face parte din generatia guleratilor care trebuie si ei sa se produca pentru prabusirea neamului !!!
Postat 02 Septembrie 2014, 21:53 de WinDos
???
E clar....vai s-amar de tara asta...
Postat 02 Septembrie 2014, 20:10 de IO
stil, gelat, critic literar si blogghar
cu astfel de ochelari jmecheri, cu o astfel de freza furata din ceva film americano-pizzerian, Nasul parca ii zice, per total un tanar cool cool de tot, mi se pare normal sa ajunga tot mai sus-sus-sus.
Postat 02 Septembrie 2014, 19:52 de Crinuletz Pontescu
MNM,
poate asa nu mai are timp sa debiteze toate prostiile alea din presa
Postat 02 Septembrie 2014, 15:58 de ,MN,
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON