URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Ianuarie 2011, 09:12

Baschetbaliştii orădeni, aproape de victorie la Cluj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce sâmbătă, în primul meci din noul an, baschetbaliştii de la CSM s-au încălzit în disputa de pe teren propriu, luni, cu Timişoara, luni elevii lui Cristian Achim au fost foarte aproape de a obţine o victorie frumoasă pe terenul vicecampioanei, Universitatea Mobitelco Cluj Napoca.

A fost cel de-al doilea joc şi ultimul înaintea reluării campionatului pentru orădeni şi tocmai de aceea elevii lui Cristian Achim au jucat "la scor" în acest meci, după cum avea să declare tehnicianul bihorean, şi asta s-a văzut.

În marea majoritate a timpului, baschetbaliştii de la CSM s-au aflat în avantaj, mai ales în sferturile III şi IV, când şi-au concretizat dominarea. După ce la pauză, tabela de marcaj a sălii de sport clujene arăta rezultat de egalitate, scor 40-40, până la urmă, rezultatul a fost favorabil gazdelor, care au reuşit să se impună la o diferenţă de 3 puncte, scor 91-88.

Răsturnarea de situaţie a survenit pe final, după ce până cu un minut înainte de ultima sirenă, formaţia orădeană conducea pe tabela de marcaj. Mult mai motivată şi impulsionată şi de publicul prezent, gruparea gazdă a reuşit să preia conducerea şi să încheie victorioasă o partidă ce, la fel de bine, putea s-o piardă.

Tehnicianul Cristian Achim s-a declarat la final mulţumit de prestaţia elevilor săi în acest joc, scopul - de a practica un joc colectiv bun şi de a reînchega relaţiile de joc fiind atins.

Luni, antrenorul bihorean a apelat doar la 9 din cei 13 jucători avuţi la dispoziţie, nemairulând întreg lotul, cum a făcut în partida de sâmbătă, cu BC Timişoara.

Achim se declară încrezător în privinţa reluării campionatului. Până la primul meci din retur, programat sâmbătă la Bucureşti, cu Clubul Sportiv Municipal, marţi şi miercuri baschetbaliştii orădeni vor avea câte două antrenamente, joi unul singur, iar vineri, la Bucureşti, tot unul. Plecarea spre Capitală este programată pentru joi noapte.

Mihai Anghel

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON